de Laurențiu Ciornei,
director editorial al revistei Economistul
Preambul
Nicio societate nu își schimbă destinul în ziua în care își schimbă guvernul și nici în clipa în care adoptă o nouă lege, deoarece marile transformări ale istoriei se nasc, aproape întotdeauna, cu mult înainte ca acestea să devină vizibile în instituții sau în viața de zi cu zi. Ceea ce generațiile următoare numesc revoluții, reforme, modernizare sau schimbări de paradigmă reprezintă, în realitate, expresia târzie a unor mutații petrecute în spațiul discret al ideilor, acolo unde filosofi, economiști, sociologi, istorici și oameni de cultură modifică, uneori aproape imperceptibil, felul în care o epocă înțelege libertatea, autoritatea, proprietatea, familia, comunitatea, identitatea sau însăși condiția umană. Înainte ca istoria să fie scrisă în constituții, în coduri de legi sau în tratate internaționale, aceasta este scrisă în institute de cercetare, în universități, în laboratoare de reflecție și în acele cercuri intelectuale în care se conturează marile întrebări ale fiecărei generații.
Această ordine a lucrurilor explică de ce nici economia și nici politica nu pot fi înțelese exclusiv prin succesiunea faptelor pe care le consemnează actualitatea. Indicatorii economici, deciziile guvernamentale, reformele administrative sau transformările sociale nu apar niciodată spontan și nici nu reprezintă simple reacții la împrejurări conjuncturale, ci sunt expresia unei anumite concepții despre lume, despre om și despre societate, concepție care începe să se formeze cu mult înainte ca efectele ei să devină vizibile pentru publicul larg. Economia însăși nu funcționează într-un vid intelectual, ci exprimă întotdeauna o filosofie despre libertate și responsabilitate, despre rolul statului, despre proprietate și despre raporturile dintre interesul individual și binele comun. Tocmai de aceea, orice încercare de a explica lumea contemporană ignorând marile curente de gândire care o modelează riscă să rămână captivă la nivelul simptomelor, fără a ajunge vreodată la cauzele profunde ale fenomenelor pe care încearcă să le descrie.
Rolul unei publicații care revendică statutul de revistă premium de cultură și educație economică începe exact în acest punct, acolo unde actualitatea încetează să mai fie suficientă, iar explicația devine mai importantă decât relatarea faptelor. Aceasta este Economistul.
A înțelege economia presupune, în egală măsură, a înțelege ideile care îi modelează evoluția, după cum a înțelege politica presupune identificarea marilor concepții filosofice care îi definesc direcția. Fără acest exercițiu intelectual, societatea riscă să reacționeze exclusiv la consecințe, ignorând mecanismele care le-au produs și acceptând, aproape fără reflecție critică, modele de organizare socială a căror origine și logică rămân insuficient cunoscute.
Istoria modernă oferă argumente
Iluminismul a schimbat Europa cu mult înainte ca Revoluția Franceză să transforme instituțiile continentului. Liberalismul a remodelat economia occidentală înainte ca economia de piață să devină dominantă. Socialismul a început prin a fi o dezbatere filozofică înainte de a deveni doctrină politică și model de organizare a statului. Niciuna dintre aceste mari transformări nu a debutat în parlamente sau în guverne. Toate au început în lumea ideilor și au coborât treptat în societate, modificând educația, cultura, legislația și, în cele din urmă, viața cotidiană a milioane de oameni.
România nu a fost niciodată izolată de aceste procese
Aproape toate marile sale transformări au fost precedate de circulația unor idei născute în alte spații culturale, adaptate ulterior contextului local cu grade diferite de succes. După prăbușirea regimului socialist, atenția publică s-a concentrat, în mod firesc, asupra reconstrucției instituțiilor democratice, asupra economiei de piață, asupra integrării euroatlantice și asupra recuperării decalajelor față de Occident. Acest efort istoric a fost atât de amplu și atât de necesar încât foarte puțini au observat că, odată cu investițiile, cu libera circulație, cu programele europene, cu universitățile occidentale, cu marile corporații și cu revoluția digitală, începeau să circule și alte forme de influență, infinit mai discrete și, poate tocmai din acest motiv, infinit mai profunde: idei noi despre societate, despre familie, despre identitate, despre egalitate, despre drepturi, despre autoritate și despre raporturile dintre individ și comunitate.
În numai câteva decenii, aceste concepții au depășit spațiul universitar și au început să influențeze legislația, politicile publice, educația, cultura, mass-media și chiar vocabularul prin care societatea își descrie propriile probleme. Unele au fost primite cu entuziasm, altele cu neîncredere, iar multe continuă să producă dezbateri aprinse, fără ca fundamentele lor filosofice să fie cu adevărat cunoscute. Din această lipsă de claritate se nasc cele mai multe dintre polarizările prezentului, deoarece oamenii ajung să se confrunte în jurul efectelor vizibile ale unui fenomen pe care îl înțeleg insuficient și pe care îl reduc, aproape inevitabil, la etichete, stereotipuri și formule propagandistice.
Seria „Curentul progresist” este generată din convingerea că o societate matură are obligația intelectuală de a înțelege înainte de a judeca și de a cunoaște înainte de a accepta sau de a respinge.
Nu ne interesează construirea unui rechizitoriu și nici redactarea unui elogiu, deoarece ambele ar înlocui reflecția cu prejudecata. Ne interesează, în schimb, traseul prin care progresismul a devenit unul dintre cele mai influente curente de gândire ale începutului de secol XXI, fundamentele sale filosofice, mecanismele prin care a pătruns în universități, în administrație, în economie și în cultură, precum și efectele pe care le produce asupra societăților occidentale și, inevitabil, asupra României.
Acest demers se înscrie firesc în proiectul mai amplu pe care Economistul îl dezvoltă prin Mișcarea pentru Reconstrucția României, pornind de la convingerea că o națiune nu își poate construi viitorul limitându-se la administrarea prezentului și nici importând, fără discernământ, modele elaborate în alte spații culturale. Reconstrucția presupune, înainte de toate, autonomie intelectuală, iar autonomia intelectuală începe în clipa în care o societate își înțelege timpul, își cunoaște provocările și devine capabilă să formuleze propriile răspunsuri, compatibile cu istoria, cultura și interesele sale strategice.
În definitiv, marile confruntări ale secolului XXI nu vor fi decise exclusiv de superioritatea militară, de performanța economică sau de progresul tehnologic, oricât de importante ar fi toate acestea, ci și de puterea ideilor de a modela instituții, comportamente și civilizații. Iar înainte de a hotărî dacă un curent intelectual trebuie urmat, adaptat sau contestat, există o obligație care precedă orice opțiune și orice verdict: aceea de a-l cunoaște. Numai o societate care înțelege lumea în care trăiește poate spera că va avea, la rândul ei, puterea de a o influența.
