ABN Systems, 49,74 milioane de lei, cifră de afaceri în semestrul 1 din 2022

Date:

Compania ABN Systems International, unul dintre liderii pieţei de accesorii telecom și produse Smart Home din România, deţinătoare a brandului Tellur, anunță că „a înregistrat o cifră de afaceri de 49,74 milioane de lei (10,10 milioane de euro), în primul semestru (S1) din 2022. În pofida creșterii accelerate a inflației, cu scumpiri consistente la energie și transporturi, precum și a climatuuil de incertitudine generat de războiul din Ucraina, cifra de afaceri a companiei s-a menținut la un nivel similar cu cea din S1 2021.

Profitul net al ABN Systems s-a situat la 1,88 milioane de lei (382.800 de euro), în primul semestru din 2022, iar EBITDA a fost de 2,84 milioane de lei (578.600 de euro).

Prima jumătate a anului 2022 a fost foarte intensă pentru companie, care a lansat peste 40 de produse noi, dintre care 10 în gama Smart Home și 5 în gama Tellur Green – o premieră pe piața din România, fiind vorba de produse din materiale naturale, reciclate sau reciclabile. În luna mai, cu ocazia Channel Summit EMEA de la Monaco, prestigios eveniment anual dedicat producătorilor și distribuitorilor din industria IT, gama Tellur Green a fost lansată pe plan internațional.

Produsele Tellur Green se comercializează pe toate piețele europene unde este prezent brandul Tellur, din Țările Baltice și cele din fosta Iugoslavie până în Marea Britanie, precum și în SUA, Canada, Mexic, India și state din Orientul Mijlociu. Până la finele acestui deceniu, ABN Systems își propune ca cel puțin 85% dintre produsele Tellur să fie green.

În același interval, ABN Systems a deschis o companie subsidiară în Houston, Texas, care va servi drept bază pentru operațiunile din America de Nord și, pe viitor, America de Sud – unde este vizată, în primul rând, Brazilia, cea mai mare piață de profil. Pentru eficientizarea activității, ABN Systems a investit în digitalizarea proceselor de business, pentru ca vânzările de pe piața nord-americană să se poată desfășura cu echipă cât mai redusă”. 

George Barbu (foto), CEO al ABN Systems International: „Prima jumătate a acestui an nu a fost deloc ușoară pentru aproape nicio companie, din cauza creșterilor generalizate de prețuri, cu impactul cel mai puternic resimțit în privința costurilor energiei și transporturilor. Acestei provocări i s-a adăugat războiul din Ucraina, ce a sporit incertitudinea și a mărit timpii de livrare pentru unele produse. Cu toate acestea, suntem mulțumiți că am reușit să ne menținem cifra de afaceri și să încheiem perioada cu profit, deschizând noi perspective de creștere pe viitor. În acest sens, merită subliniată lansarea gamei Tellur Green, pe toate piețele unde se vinde brandul Tellur. Inclusiv în domeniul IT&C, viitorul aparține unor astfel de produse prietenoase cu mediul și ne bucurăm că suntem deschizători de drumuri. De asemenea, faptul că anul 2022 va fi al doilea an de vânzări Tellur în SUA și primul an de vânzări în India ne dă încredere că, dincolo de orice turbulențe economice, strategia noastră de intrare cu un brand propriu, 100% românesc, pe mari piețe globale, va da roade. Le mulțumesc colegilor, grație cărora ABN Systems a încheiat, profitabil, un semestru dificil, precum și investitorilor care sunt alături de noi.” 

În al doilea semestru din 2022, ABN Systems subliniază că „așteaptă să se cunoască rezultatele altor demersuri efectuate în prima jumătate a anului, precum începerea vânzărilor în India, după îndeplinirea tuturor formalităților de intrare pe această mare piață, semnarea de noi contracte de distribuție în Bahrain, Croația și Slovenia, precum și contractarea unui agent care va promova brandul Tellur în țările DACH: Germania, Austria și Elveția”.

ABN Systems International, fondată în 2002, listată sub simbolul ABN pe piața Aero a Bursei de Valori București, este cunoscută ca „deţinătoarea brandului Tellur şi unul dintre liderii pieţei de distribuție a produselor şi accesoriilor IT&C din România, oferă soluţii integrate de mobilitate, infrastructură IT şi de stocare, sisteme de supraveghere video, echipamente şi automatizări industriale. Compania a investit intensiv în automatizarea proceselor, transferul electronic de date, trasabilitatea stocurilor, mărirea capacității de depozitare și întărirea echipei, ceea ce i-a permis, alături de expertiza acumulată în cei peste 19 ani de activitate, să dezvolte parteneriate valoroase cu jucători globali de referință. Cu un portofoliu de peste 30.000 de produse și accesorii IT&C, ABN Systems este prezentă deja pe piețe din peste 30 de țări, de pe 4 continente, și își propune o extindere accelerată a canalelor de vânzare externe, atât prin intrarea pe noi piețe, cât și prin consolidarea celor actuale”. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...