Conform raportărilor financiare finale pentru anul trecut, cifra de afaceri înregistrată de JTI în 2020 pentru cele două entități cu care își desfășoară activitatea în România, JTI Trading și JTI Manufacturing, depășește 6,3 miliarde lei (1,3 miliarde euro), în creștere cu peste 16% față de 2019. 75% din cifra de afaceri, și anume 4,8 miliarde lei reprezintă sume virate la stat: accize, TVA și alte taxe și contribuții, în creștere cu circa 13% față de anul precedent.  

Profitul celor două entități JTI în 2020 este de peste 731 milioane lei, în creștere cu 34% comparativ cu 2019.

„Într-un an de criză fără precedent, am demonstrat că facem parte dintr-o industrie rezilientă, pe care statul s-a putut baza. În 2020, vânzările legale au crescut pentru că piața neagră a scăzut la sub 10%, pentru prima dată în 15 ani, politica fiscală a fost predictibilă, iar cadrul de reglementare nu a suferit schimbări majore sau neașteptate. Pe durata pandemiei ne-am confruntat însă și cu dificultăți: protejarea oamenilor, închiderea unor magazine, restricțiile din HoReCa. Reamintesc că în 2020 s-a dezbătut în Parlament cea mai radicală inițiativă anti-tutun, care prevedea printre altele interzicerea expunerii produselor din tutun în magazine și interzicerea oricăror sponsorizări din partea companiilor de profil, inițiativă a cărei adoptare ar fi dus la expansiunea contrabandei și ar fi lovit și mai mult sectorul cultural, atât de grav afectat. Ne bucurăm că putem să ne desfășurăm activitatea sprijinind în continuare Vama Română și Poliția de Frontieră, precum și  comunitatea în care muncim și trăim, prin programele sociale și culturale pe care le derulăm în România de mai bine de 20 de ani”, a declarat Evgeny Nikolsky, General Manager JTI România, Moldova și Bulgaria.

JTI este una dintre primele companii multinaționale stabilite local, încă din 1993 și a investit până acum în România peste 250 milioane de euro. Recent, compania a anunțat o investiție de 60 de milioane de euro în următorii trei ani pentru modernizarea capacităților de producție ale fabricii din București. În momentul de față, aproximativ 70% din producția JTI Manufacturing este exportată în circa 50 țări.

România este al treilea producător european de țigarete, după Germania și Polonia. Conform INS, în 2020totalul exporturilor a fost de peste 1,3 miliarde euro, contribuția pozitivă a tutunului la balanța de plăți fiind de circa un miliard de euro.

Conform ultimei execuții bugetare anunțate, veniturile provenite din accizele pentru produsele din tutun au crescut în prima parte a anului cu peste 12,5% (de la an la an), ceea ce înseamnă că sectorul tutunului este unul dintre cei mai solizi contribuabili la bugetul statului.

DISTRIBUIȚI