AHK România salută emiterea Ordonanței cu privire la ajustarea prețului contractelor de achiziție publică de lucrări

Date:

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) salută efortul depus în vederea emiterii Ordonanței 15/2021 cu privire la ajustarea prețului contractelor de achiziție publică de lucrări, considerând că noul act normativ „oferă o soluție viabilă pentru fluctuațiile neprevăzute ale prețurilor materialelor de construcții, de natură să asigure executarea în bune condiții atât a contractelor în derulare, cât și a contractelor viitoare”.

Ciprian Neag, Regional Manager, Ludwig Pfeiffer Hoch- und Tiefbau și coordonator al Grupului de lucru Construcții și achiziții publice din cadrul AHK România: „Apreciem faptul că textul ordonanței a ținut seama și de unele sugestii transmise de AHK România, cum ar fi aplicabilitatea ordonanței inclusiv contractelor sectoriale de lucrări, încheiate sub imperiul Legii 99/2016, dar și extinderea domeniului de aplicare la contractele de concesiune și la acordurile cadru de lucrări. Mai mult, conținutul final păstrează mențiunea lunii ianuarie a anului 2021 ca aplicabilitate a ajustării prețurilor, fapt de asemenea îmbucurător și prielnic mediului de afaceri din România”.

În același timp, AHK România face observația că „Ordonanța 15/2021 nu reușește să acopere anumite aspecte care pot submina efortul legislativ prin reducerea ariei de aplicare a acesteia în comparație cu ceea ce ar fi necesar în piață”. Sebastian Metz, director general al AHK România: „Există de exemplu posibilitatea ca viitoare proiecte să nu poată fi executate din cauza lipsei contractorilor, fapt ce va conduce la dificultăți majore în absorbția fondurilor UE, inclusiv cele aferente Programului National de Redresare și Reziliență”.

AHK România conchide: „Dorim să subliniem necesitatea reflectării în legislație a unor puncte suplimentare sau modificate, în vederea definirii unui cadrul legislativ performant și adaptat celor mai bune practici din sectorul construcțiilor și achizițiilor publice. Prevederile legale actuale trebuie să aibă în vedere și viitoarele investiții (în special cele finanțate prin programe europene în ciclul 2021-2027), evitându-se modificarea permanentă a legislației, în funcție de context și asigurându-se astfel caracterul previzibil al acesteia. Suntem în continuare deschiși la dialog și dorim să ne implicăm în definitivarea unui cadru legal predictibil, modern și adaptat cerințelor actuale ale pieței”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...