Alina Dimitriu este noul lider al diviziei de Audit din cadrul EY România

Date:

Alina Dimitriu, Partener, Audit și servicii conexe, preia, începând cu luna iulie 2021, poziția de lider al diviziei de Audit din cadrul EY România.

Alina Dimitriu are o experiență de peste 25 de ani în audit extern și intern pentru clienți din sectorul bancar, asigurări, imobiliare și alte sectoare, inclusiv companii listate. Ea a coordonat diverse proiecte locale și internaționale, cooperând îndeaproape cu mai multe linii de servicii din cadrul companiei și cu autoritățile de reglementare locale și europene. 

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale (CESA): „În calitatea sa de lider de audit, Alina va contribui la dezvoltarea echipelor noastre de audit şi la transformarea bazată pe tehnologie, menită să furnizeze valoare adăugată clienților noștri în contextul unui audit de calitate.”

„Ieșirea din pandemie vine cu oportunități enorme de creștere, dar această creștere trebuie să rămână sustenabilă. Oamenii sunt cel mai important activ al nostru și vom continua să le oferim oportunități de dezvoltare și să le recunoaștem eforturile și contribuția. În același timp, vom transforma ceea ce facem și modul în care o facem, concentrându-ne pe clienți și pe cerințele acestora, pe calitate, oferind servicii de audit bazate pe date și tehnologie, anticipând complexitatea și riscul și atrăgând talente excepționale”, a declarat Alina Dimitriu, Partener, Lider al diviziei de Audit, EY România.

Alina Dimitriu are o diplomă de licență în Inginerie și este Expert Contabil Autorizat (FCCA), Auditor Intern Certificat (CIA), Auditor Extern Certificat (CAFR) și Expert Contabil (CECCAR).

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Luna mai – luna promovării economiei sociale

Luna mai este dedicată promovării economiei sociale, anunță Agenția...

Donație de alimente a clienților Lidl pentru comunități defavorizate 

Compania Lidl România anunță că, în colaborare cu rețeaua...

Camera de Comerț Română din Singapore (RoCham) alege un nou vicepreședinte

Camera de Comerț Română din Singapore (RoCham) are plăcerea...