Compania Leader Team Broker de asigurare anunță că volumul asigurărilor de răspundere profesională în domeniul IT pe care le-a vândut în ultimii doi ani a crescut cu 200%, „pe fondul înmulțirii riscurilor de atac cibernetic dar și a numărului tot mai mare de specialiști IT și companii care înțeleg beneficiile unei polițe specifice”.
Leader Team Broker precizează că „vinde asigurarea IT în aproape toate țările UE, produsul plasându-se pe primul loc în topul celor mai vândute polițe de răspunderi profesionale din portofoliul companiei. Atât PFA-urile din domeniul IT cât și companiile mici și mijlocii au intrat în relații contractuale unde li se cere polițe de răspundere profesională (professional indemnity/liability insurance), cyber și răspundere civilă față de terți (public liability/general liability)”.
Răzvan Rusu (foto), fondatorul Leader Team Broker: „Domeniul IT este din ce în ce mai prezent în viețile noastre, personale și profesionale. Tehnologia ne ajută să ne conectăm cu restul lumii, să găsim soluții mai rapid, să fim mai eficienți, mai productivi, să salvăm timp și bani. Sunt puține domeniile în care nu există specialiști IT și, ca în orice domeniu, acest beneficiu vine la pachet și cu o componentă de risc pe care este important nu doar să nu o pierdem din vedere ci să o prevenim. Prin asigurarea de răspundere profesională IT, care include și clauza de Cyber Risk pentru atacuri cibernetice, Leader Team demonstrează încă o dată că este un partener de încredere pentru companiile din domeniu, oferindu-le sprijinul necondiționat în cele mai grele momente.”
Alexandra Elena Durbacă, CEO Leader Team Broker: „În toate domenii este nevoie de soluții IT și, implicit, de protecție în cazul unui atac cibernetic sau a unei erori de execuție a unui soft. Aici intervine asigurarea de răspundere profesională IT, care protejează atât beneficiarul serviciilor IT, cât și pe cel care oferă aceste servicii clienților săi. O asigurare IT de la Leader Team Broker este o măsură de protecție în cazul unei erori, omisiuni sau neglijențe, care pune în pericol atât activitatea beneficiarului, cât și pe cea a furnizorului de servicii. Celor care aleg o asigurare de la Leader Team Broker le oferim consultanță cu privire la alegerea celei mai bune soluții și costuri personalizate în funcție de necesități și domeniul de activitate, asistență în momentul notificării daunei, precum și decontarea rapidă a sumelor, conform contractului. Având în vedere că piața IT crește constant și tot mai multe companii din domenii variate au nevoie de o componentă IT, ne așteptăm ca și piața asigurărilor de răspundere IT să crească direct proporțional în viitor, cel puțin în același ritm ca în ultimii doi ani.”
Leader Team Broker de asigurare subliniază că polițele IT pe care le oferiă „sunt complexe, includ răspunderea profesională (Professional indemnity/Errors and Omissions), răspunderea civilă generală (Public/General liability), Cyber Risk/Cyber Crime sau răspunderea angajatorului (Workers Compensation/Employers Liability), au acoperire națională și internațională și se adresează oricărui tip de companie, atât PFA sau IMM, cât și firmelor mari din domeniul corporate.
Printre clienții constanți ai Leader Team se regăsesc freelanceri și IMM-uri, care lucrează pe proiecte locale și internaționale, pentru care au nevoie să dețină o asigurare de răspundere profesională IT. Companiile mari aleg polița din portofoliul Leader Team Broker pentru a se proteja în special datorită contractelor riguroase cu clienții naționali și internaționali. Adițional, lucrând cu companii de dimensiuni mari, aceștia își doresc acoperire și pentru riscul de atacuri cibernetice, scurgeri de informații sau furt de date personale, care pot atrage procese în instanță și amenzi GDPR.
Leader Team Broker are acces la toate produsele de asigurare de răspundere profesională din domeniul IT&C atât de la asigurătorii de pe piața internațională Lloyd’s (Londra), cât și de la cei de pe piața locală, oferind astfel pachete de asigurare IT dintre cele mai diverse, inclusiv asigurare pentru atacuri cibernetice sau încălcarea legislației GDPR.
Brokerul de asigurări are clienți din 23 de țări UE, care activează în domenii dintre cele mai variate, de la industria de software și hardware, la cea aeronautică, transporturi, construcții de mașini etc.
O asigurare IT de la Leader Team Broker oferă acoperire pentru daune provocate de atacuri cibernetice, de erori umane sau de situațiile de omisiune, greșeală sau neatenție, care pot prejudicia activitatea unei companii. Totodată, polița poate fi folosită și pentru asigurarea infrastructurii IT și echipamentelor electronice, a angajaților din domeniu, precum și în cazuri de furt sau pierdere de documente, în condițiile contractuale stabilite”.
Leader Team Broker de asigurare este „o companie de brokeraj în asigurări cu prezenta la nivel european si cu peste 17 ani de experiență în managementul riscului și asigurări. Compania este in Top 10 brokeri de raspunderi si este recunoscută ca unul dintre cei mai inovatori jucători de brokeraj in asigurări cu produse unice de răspundere, sanatate, cyber security, produse pentru industria IT, industria navală, aviație, energie, marketing si HR.
Atât in 2022 cat si in 2021, Leader Team Broker a primit in UK-Londra, distincția de Brokerul de asigurări al anului, în cadrul premiilor Corporate LiveWire, pentru gradul de creativitate și de inovare a produselor de asigurare, concepute pentru noile industrii aflate în dezvoltare și care acoperă noile provocări ale mediului de business. Juriul a apreciat felul în care Leader Team Broker sparge tipare și vine cu produse creative, pentru industrii aflate în plină expansiune și pentru riscuri dintre cele mai diverse.
În 2020, performanțele companiei au fost recompensate de publicația Piața Financiară cu titlul de Brokerul anului în asigurări și de Financial Intelligence cu distincția Asigurarea pentru securitate cibernetică a anului 2020. Publicația londoneză Treat Technologies dedicată știrilor din domeniul securității cibernetice a inclus Leader Team Broker în top 20 companii la nivel mondial care oferă cele mai bune soluții și produse de asigurare în cyber insurance. În anul 2017, compania a primit premiul Cel mai creativ Broker de asigurare din România, oferit de Media XPrimm iar în 2019 a primit premiul pentru Inovație și Digitalizare, fiind singura companie de brokeraj care a folosit tehnologia RPA pentru operațiunile financiare repetitive. Compania a fost premiată în 2020 de publicația Piața Financiară, la Gala e-finance, cu premiul e-Risk pentru cel mai bun produs destinat prevenirii și acoperirii riscului de atacuri cibernetice. Leader Team este singura companie de brokeraj în asigurări care a dezvoltat conceptul iDoctor, un program integrat de servicii medicale naționale și internaționale, având la bază un program de asigurări personalizat.