Banometru: peste 2.500 de persoane au beneficiat de sesiuni gratuite de educație financiară în ultimii doi ani, de la lansarea platformei

Date:

În cei doi ani de la lansarea Banometru, platforma de sănătate financiară care oferă sesiuni gratuite de coaching financiar, peste 2.500 de persoane au beneficiat de sesiuni gratuite de educație financiară. Astfel, împreună cu un coach, utilizatorii pot afla cum să își dezvolte un plan de bugetare adaptat nevoilor personale. În plus, programul include și cursuri accesibile dar și resurse practice, oferite gratuit, pentru a ajunge la o relație echilibrată cu banii. 

„Încă de la lansarea acestui proiect ne-am propus să oferim românilor educație financiară practică, pe înțelesul tuturor, și astfel, să oferim soluții și răspunsuri concrete cu privire la finanțele personale. În cadrul programului Banometru, utilizatorii primesc informații despre ce înseamnă sănătatea financiară. Totodată, obțin claritate în relația cu bugetul personal, sprijin în crearea unui plan de atingere a obiectivului financiar dorit și aplicabilitate”, a declarat Corneliu Ionescu, fondator AEVR și coach Banometru.

Proiectul a fost lansat în anul 2016, iar până în prezent a atras în total peste 3.000 de persoane care au beneficiat de sesiuni de coaching individuale, iar peste 20.000 de persoane s-au înscris în cadrul programului pentru a accesa cursuri și alte materiale educative. 

Mai mult decât atât, lansarea platformei în anul 2021 a arătat un interes ridicat din partea publicului, iar în doar doi ani, peste 500.000 de noi utilizatori au intrat pe website, dintre care 12.000 de persoane și-au creat și un cont de membru.

Anul acesta dezvoltatorii proiectului își doresc să atragă peste 2.000 de persoane la sesiunile gratuite de coaching financiar și alte 5.000 de înscrieri pe website-ul Banometru.

Agenția Ideologiq a dezvoltat platforma banometru.ro, iar în prezent se ocupă de monitorizarea și întreținerea platformei, crearea de noi pagini și funcționalități dar și de dezvoltarea strategiilor de comunicare, creație și campanii media.

„Banometru este o platformă dedicată tuturor celor care își doresc să învețe cum să depășească diverse obstacole și provocări, pentru a avea o viață echilibrată din punct de vedere financiar. În acest sens, ne-am dorit să dezvoltăm o platformă intuitivă, ușor de parcurs de către oricine. Luna aceasta, în luna iubirii, am derulat o campanie prin care poți afla cum să te reîndrăgostești de bugetul tău și să te bucuri de lucrurile care îți aduc plăcere, fără griji. În plus, începând de luna viitoare, vom avea activă opțiunea de a oferi un voucher cadou oricui i-ar prinde bine o sesiune gratuită de coaching financiar ”, a declarat Adrian Apostol, fondator și partener Ideologiq.

Banometru este un program gratuit de sănătate financiară, lansat în urmă cu șapte ani și este dezvoltat de către Asociația Educație pentru Viaţă Reală, Asociația pentru Relații Comunitare și ING Bank. 

Pentru înscrieri, cei interesați trebuie să acceseze platforma banometru.ro și să urmeze pașii, iar ulterior vor fi contactați de către echipa programului pentru stabilirea tuturor detaliilor privind sesiunea de coaching. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...