BestJobs: 73% dintre angajați ar renunța la noul job fără să anunțe angajatorul dacă ar interveni situații cu care nu sunt de acord. Pentru un sfert, un motiv ar putea fi obligativitatea vaccinării

Date:

După ce 87% dintre candidați au declarat recent că li s-a întâmplat să meargă la interviuri care păreau promițătoare, dar în urma cărora nu au mai primit niciun semn de la recrutor, platforma de recrutare BestJobs a vrut să descopere și realitatea din cealaltă tabără, a celor care ar renunța la un job început de curând fără să mai răspundă la telefon. Astfel, cel mai recent sondaj-fulger realizat de BestJobs scoate în evidență motivele pentru care angajații și-ar supune noii angajatori fenomenului de „ghosting” la rândul lor.

27% dintre respondenți au spus că nu văd necesar un asemenea comportament și consideră că plecarea trebuie anunțată indiferent de motivul care a dus la această decizie. În plus, tot aceștia consideră că ar fi imatur să nu anunți, cu atât mai mult cu cât din discuția cu angajatorul poate reieși feedback valoros și constructiv pentru ambele părți. 

73% dintre candidați ar renunța la noul job în perioada de probă fără să anunțe angajatorul, dacă întâmpină situații pe care le consideră neplăcute, deși procesul de schimbare a jobului poate dura până la 6 săptămâni în cazul angajaților white collar și chiar până la 6 luni în cazul angajaților din categoria gold collar, conform studiului realizat de D&D Research pentru BestJobs.  

Dintre aceștia, 27% consideră imorală impunerea vaccinării și ar fi determinați să părăsească jobul fără păreri de rău. Chiar dacă proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării la locul de muncă a certificatului privind COVID-19 este momentan în dezbatere și nu a fost încă luată o decizie, o bună parte dintre candidați își arată îngrijorarea cu privire la acest scenariu. La polul opus însă, doar 1% dintre respondenți au spus că s-ar simți îndreptățiți să renunțe la un job nou dacă descoperă despre colectiv că este majoritar împotriva vaccinării.

În același timp, 54% dintre susținătorii deciziei de a părăsi un job în perioada de probă fără a notifica angajatorul enumeră printre motivele care ar justifica un asemenea comportament lipsa de profesionalism a colegilor sau a superiorilor, neconcordanța între condițiile discutate în cadrul interviului și realitatea din activitatea de zi cu zi, încălcarea condițiilor obișnuite de muncă prin nerespectarea programului sau a gradului de dificultate a jobului, întârzierea plății salariului.

Un alt motiv pentru care angajații ar renunța la un job nou fără să mai privească în urmă ar fi dobândirea unei moșteniri sau câștigul la loterie, în unele cazuri chiar fără a juca un bilet, așa cum declară plini de speranțe alți 17% dintre candidații care au răspuns la sondajul realizat de BestJobs.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...