Bosch a demarat înscrierile pentru noul an școlar în sistemul de învăţământ dual

Date:

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a demarat înscrierile pentru noul an școlar în sistemul de învăţământ dual, un program dedicat tinerilor ce își doresc o meserie cu profil tehnic în domeniile: electronică, electromecanică, electrică şi mecanică. Pentru anul școlar 2021 – 2022, compania are disponibile aproximativ 110 locuri în programul Școală Duală în cele două fabrici ale sale din Cluj și Blaj.

Sistemul de învățământ dual se adresează absolvenților de clasa a VIII-a și se întinde pe o durată de trei ani. Elevii beneficiază de o pregătire practică solidă în cadrul unităților de producție Bosch și, în același timp, de o pregătire teoretică, organizată la o unitate de învățământ de stat. Grupul Bosch în România este un partener de încredere al școlilor locale în cadrul proiectului educațional în sistem dual din 2013, dezvoltând parteneriate de succes cu licee din Cluj-Napoca – Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, Liceul Teologic Reformat, Colegiul Tehnic de Comunicații „Augustin Maior”, Colegiul Tehnic Energetic – și din Blaj – Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu”. De la deschiderea programului, în 2013, aproximativ 500 de elevi au beneficiat de pregătire pentru specializările de tehnicieni în electromecanică și electronică în cadrul unităților de producție Bosch din România.

Bosch pregătește elevii pentru o carieră de succes 

Sistemul educaţional dual reprezintă o sursă fiabilă de tehnicieni adaptaţi cerinţelor unei unităţi de producţie moderne şi echipamentelor cu tehnologie de ultimă oră. Programul permite elevilor punerea în aplicare a cunoştinţelor teoretice acumulate în cadrul şcolii.

„Învățământul profesional dual este modul ideal prin care elevii își însușesc cunoștințele teoretice, își dezvoltă abilitățile practice și intră în contact direct cu mediul real de lucru din companie. Acest parcurs îi ajută să dobândească competențe profesionale, o mentalitate axată pe calitate în muncă și atenție la detalii”, a declarat Andrei Mercea, coordonatorul Școlii Duale de la fabrica Bosch din Cluj.

„Educația în sistem dual este noua tendință de formare a unui om de succes. Elevii învață aplicat pe tehnologia curentă, alături de tutori specialiști dedicați, iar la finalul programului au multiple avantaje, cum ar fi faptul că dețin o calificare recunoscută la nivel european și au acces rapid la oportunităţi de dezvoltare în cadrul companiei”, a declarat Alina Cotoară, coordonatorul Școlii Duale în cadrul fabricii Bosch din Blaj.

Elevii înscriși în program au acces la centre de training moderne, dotate cu aparatură de ultima oră. Fabrica Bosch din Cluj a deschis în 2017 un Centru de Training dedicat în special pregătirii elevilor în sistemul educaţional dual. De asemenea, compania a inaugurat la Blaj, în 2020, un centru de dezvoltare prevăzut cu ateliere de mecanică, electronică şi pneumatică. Pe lângă cunoştinţele teoretice şi practice, Bosch susţine programul prin oferirea unor beneficii care ajută elevii să se integreze rapid. Printre acestea se numără masa asigurată la cantina modernă din incinta fabricii, echipamentul de lucru şi sculele necesare, instructori dedicați și profesioniști, transport gratuit, acces la servicii medicale şi o bursă lunară. În plus, elevii din program vor avea prioritate la angajare în cadrul companiei după absolvire.

Blaj,centru

Şcoala Duală Bosch: oportunitate de dezvoltare în carieră

Pentru elevii înscrişi în program, este importantă oportunitatea de dezvoltare profesională oferită, care le completează formarea teoretică obţinută în şcoală. Patrick, absolvent al Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca, și-a început cariera în cadrul fabricii Bosch din Cluj ca operator, după finalizarea programului Școală Duală, ulterior avansând pe un post de tehnician de mentenanță preventivă.

„Trainerii au fost exact cum ar trebui să fie orice profesor – deschiși, prietenoși, înțelegători și, în același timp, profesioniști. Am realizat că nu este vorba despre note, ci despre a învăța lucruri practice și utile”. Norbert, absolvent al Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj, specializarea mecanic în instalaţii industriale, apreciază orientarea în carieră pe care a obținut-o astfel.

„Programul de scoală duală pe care l-am absolvit m-a ajutat să înțeleg mai bine ce mi-ar plăcea să fac pe viitor. Am reușit să acumulez foarte multe informații despre mecanică, utilaje, mașini, dar și despre fabrica în sine. Îmi place că am putut să înțeleg și să aplic cunoștințele teoretice într-un mediu real.” 

Înscrierea se face la sediul şcolilor, prima sesiune de înscriere se desfășoară între 5 iulie și 14 iulie 2021, iar a doua sesiune între 30 iulie și 3 august 2021. Mai multe informații despre program și despre modalitatea de înscriere pot fi consultate pe https://www.bosch.ro/cariere/porniti-cariera-dumneavoastra/elevi/.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...