Campanie de creștere a conștientizării pe teme antidiscriminare

Date:

Campania de creștere a conștientizării pe teme antidiscriminare derulată de Fundația Health Action Overseas Romania (HAO România), cu sprijinul Asociației Curcubeul Cunoașterii, a continuat la Casa de Cultură Municipală I. N. Roman din Medgidia cu o conferință care a inclus prezentarea filmului documentar și a Ghidului de bune practici realizate în cadrul proiectului „Servicii integrate pentru incluziunea romilor”, precum și vernisajul expoziției „O lume nouă”. Au luat parte beneficiari ai proiectului, reprezentanți ai administrației publice locale, specialiști care furnizează servicii sociale, educaționale, de ocupare, sănătate, experți romi, jurnaliști.

Organizatorii apreciază că, „deși nu sunt obișnuiți ai camerelor de luat vederi, membrii echipei de proiect au acceptat provocarea de a vorbi deschis despre munca lor în comunitate – primii pași, provocări și obstacole, dar și despre cazuri de succes care arată că efortul lor nu a fost în zadar. De asemenea, pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra proiectului, filmul abordează subiecte precum: modalități concrete de lucru pe toate zonele de intervenție (locuire, servicii sociale, educație, sănătate și ocupare), ce s-a schimbat în Medgidia și Gălbinași după un an și nouă luni de la debutul proiectului, cum se vede activitatea echipei prin ochii beneficiarilor și ce ar trebui făcut pentru o dezvoltare durabilă a celor două comunități”.

Nicolae Dobrescu, director executiv al HAO România și managerul proiectului: „Sunt convins că acest film, în care am vorbit și despre bune, și despre rele, dar mai ales despre soluții care au funcționat, explicate pas cu pas, astfel încât să poată fi preluate și în alte comunități va contribui la: abilitarea populației de etnie romă, creșterea calității muncii celor care lucrează cu membri ai acestei comunități, dar și la diminuarea prejudecăților populației majoritare.” 

De asemenea, „pentru a veni în sprijinul autorităţilor publice, profesioniştilor şi organizaţiilor care furnizează servicii sectoriale (sociale, educaționale, de sănătate) sau integrate pentru persoanele de etnie romă, echipa Health Action Overseas România a realizat un Ghid practic ce prezintă modele reuşite de intervenţie şi suport privind incluziunea și abilitarea persoanelor de etnie romă care se găsesc în situaţii de dificultate sau excluziune socială”.

Alina Dobrescu, coordonator formare, coordonator ocupare în cadrul HAO România: „Toate cele opt bune practici incluse în Ghid îndeplinesc un set clar de criterii: sunt accesibile pentru toți membrii comunități, produc o schimbare reală și, foarte important, implică colaborarea pe plan local. Nicioadată nu o să reușim să obținem singuri rezultate durabile.” 

În același timp, expoziția de fotografie „O lume nouă” prezintă 52 de imagini realizate de echipa de proiect în timpul activităților desfășurate în cadrul proiectului, care-i surprind pe beneficiari – îndeosebi copii, dar și adulți – în diverse ipostaze, descoperind, pas cu pas, o altă lume decât cea pe care o știau trăind aproape izolați în Barăci.

Oana Paraschiv, administratorul Asociației Curcubeul Cunoașterii, a subliniat, la rândul ei, importanța și forța cooperării pe plan local: „În acești aproape doi ani de proiect, nu doar am lucrat în comunitate, ci am construit relații trainice, pentru a schimba cu adevărat lucrurile. Beneficiarii noștri au învățat că există o rețea de suport la care pot apela când au nevoie de ajutor. Au învățat că problemele pot fi rezolvate.”

Organizatorii precizează că „de serviciile oferite de echipa de proiect populaţiei de etnie romă din comunităţile amintite beneficiază, în principal, 800 de persoane şi familii aflate în situaţii de vulnerabilitate, risc şi care se confruntă cu diverse forme de excluziune socială, 220 de persoane (adulţi, tineri, copii), în special femei şi tinere cu niveluri scăzute de conştientizare a drepturilor pe care le au, precum şi 80 de experţi şi lideri de etnie romă.

Proiectul este implementat în perioada februarie 2022-ianuarie 2024 de HAO România, în calitate de Promotor de Proiect, în parteneriat cu Asociația Curcubeul Cunoașterii (Medgidia), Asociația Sprijinirea Integrării Sociale (ASIS) şi Primăria Gălbinași. La buna derulare a acestuia colaborează, de asemenea, Primăria Municipiului Medgidia şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din Gălbinaşi. Acesta beneficiază de un grant în valoare de 822.018 euro oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală şi vizează creşterea gradului de incluziune al populaţiei de etnie romă din Barăci – Medgidia şi comuna Gălbinaşi prin măsuri integrate, activităţi de abilitare şi prin acţiuni de combatere a discriminării. 

Informaţii suplimentare despre Granturile SEE şi despre Programul Dezvoltare locală se pot obţine accesând: www.eeagrants.ro și www.frds.ro”.

Foto: HAO 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate