Prezent în cadrul evenimentului financiar online „The Power Table – Cum arată rezultatele financiare pe Trimestrul II și cum investim”, Cătălin Chiş – Director General, Președinte al Consiliului de Administrație al Life is Hard, companie listata pe Piaţa AeRO, la Bursa de Valori Bucuresti, a declarat ca societatea intenționează să crească accelerat în perioada următoare, folosindu-se de mecanismele specifice Pieţei de Capital.
Dacă inițial compania IT din Cluj s-a listat pentru a oferi un plus de transparenta în relația cu partenerii sai, Cătălin Chiș spune ca experienta acumulata în cei 5 ani ca și societate publică vor fi acum folosiți pentru a dezvoltare: „În urma cu câțiva ani, am listat compania mai degrabă dintr-o perspectiva de evaluare a muncii pe care am executat-o până la momentul respectiv și dintr-o perspectivă de transparență față de partenerii pe care îi aveam și care își doreau foarte mult sa afle cine mai este partener în Life is Hard. Ca urmare, am listat compania pentru a putea vedea toată lumea cine sunt acționarii societății și că nu avem nici un parti prix cu vreun client sau vreun furnizor în mod special.
Ca urmare, în primii ani pe care i-am petrecut listați pe AeRO a părut că am bătut pasul pe loc și că ne-am dezvoltat relativ puțin în comparație cu ce așteptau unii dintre investitorii și partenerii care au cumpărat acțiuni LIH. Adevărul este că, în aceasta perioadă ne-am format o serie de mecanisme interne și înțelegeri pe care în viitor le vom accesa pentru a ne ajuta să creștem. Începând cu finalul anului 2019 – începutului lui 2020 – ne-am aplecat din ce în ce mai mult spre înțelegerea mecanismului de Bursă și, încet-încet, ne-am creionat planurile de strategie și de tactică de dezvoltare, astfel încât în anul 2020 am început să muncim. Dincolo de faptul că ne dorim să creștem accelerat folosind mecanismele de Bursă prin achiziții de companii cu competențe complementare, ne dorim foarte mult ca fundamentul pe care îl avem în Life is Hard să crească în permanență, astfel încât cifra de afaceri, profitabilitatea și competențele pe care le avem să fie unele pe care ne putem baza și să constituie un levier pentru fiecare pas pe care îl facem”.
Recent, Life is Hard a achiziționat, parțial sau total, societățile Innobyte și Performia Finance și a preluat fondul comercial al societăților Active Power Solutions și Tree Comm Services. Deși nu a oferit detalii legate de ce numele societăților care sunt în acest moment în vizorul Life is Hard, Chiș precizează că domeniile de interes sunt asigurări, sănătate, telco și smart, iar o mare parte din decizia de achiziție este generată de imaginea celor care conduc respectivele companii: „Domeniile de interes pe care ne uitam în permanență sunt asigurări, sănătate, telco și smart. Creșterea accelerată prin fuziuni și achiziții de companii cu competente complementare este una extrem de delicată. Dincolo de cifrele pe care aceste companii le au – și ne putem uita la ele cu ochi critici, astfel încât să putem să construim business în raport cu ele –, ne uităm în mod extrem de atent la cei care au fondat business-ul și cei care îl conduc astăzi, astfel încât împreună să fim parteneri pe termen mediu și lung. Ne dorim ca acele companii în care intram ca și parteneri, la rândul lor sa fie parteneri pentru Life is Hard”.
Legat de cifrele raportate pentru primele 6 luni din 2021, Cătălin Chiș a precizat ca scăderea de profit a fost generată și de lipsa de experiență în domeniul achizițiilor și fuziunilor, însă este optimist ca, până la finalul anului, țintele de profit vor fi atinse: „Motivația profitului mai mic la jumătatea anului derivă din unele lucruri pe care le-am făcut suplimentar, fără să ținem cont de ele, neavând experiența achizițiilor și fuziunilor, motiv pentru care costul fuziunii cu Active Power Solutions și Tree Comm Services a făcut ca profitul să fie diminuat față de cât am preconizat pentru prima jumătate a anului. Însă suntem mai mult decât optimiști că până la finalul anului 2021 să îndeplinim promisiunea făcută – atât intern și extern companiei –, astfel încât să depășim cifra de afaceri de 20.000.000 lei și un profit de 1.700.000 lei.
La Performia Finance raportam o creștere de afaceri și a profitului pe care le-am înregistrat la 6 luni. Suplimentar, pregătim compania din perspectiva financiar-contabilă către o zona digitală, respectiv oferirea de investiții digitale către IMM-urile din România”.
Life is Hard își păstrează prognozele de dezvoltare și intenționează să folosească mecanismele Pieței de Capital pentru a crește accelerat. „Am aprobat în Consiliul de Aministrație și în AGEA pentru prima dată dorința și intenția noastră de a atrage obligațiuni de 1.500.000 lei, folosind mecanismele Bursei, pentru a accelera ușor dezvoltarea Life is Hard”, precizează Cătălin Chiș.
„Am aprobat un plan de investiții pentru 2021-2022 pentru 10.000.000 de Euro, ne propunem să atingem agregat, la nivel de Life is Hard o cifră de afaceri de minim 30.000.000 lei, iar valoarea de companiei să atingă minimum 100.000.000 lei. Pentru toate acestea avem planuri scrise care sunt în curs de execuție”.
Evenimentul The Power Table este organizat cu sprijinul Bursei de Valori Bucuresti, 2Performant S.A. și Life is Hard S.A., Evisara (partener tehnic), Financial Intelligence, Finzoom, NewMoney, InvestTenergy, Economistul.ro, Club Economic, România Durabila și Bucuresti Business, Prahova Business și Reușita TV (Parteneri media).