COFACE ROMÂNIA ANIVERSEAZĂ 15 ANI DE ACTIVITATE PE SEGMENTUL ASIGURĂRILOR DE CREDIT COMERCIAL

Date:

În ultimii ani, termenul mediu de plată a facturilor și creditul comercial s-au dublat

Coface, furnizor de servicii integrate de management al riscului de credit, marchează 15 ani de la lansarea diviziei de asigurare de credit comercial pe piața din România. În acest context, compania lansează EasyLiner, produs de asigurare dedicat IMM-urilor adaptat la noile cerințe din piață. Coface continuă astfel să sprijine companiile în dezvoltarea lor.

Evoluția creditării companiilor și a termenelor de plată

Finanțarea prin creditare comercială (achiziții de la furnizori cu plata la termen) rămâne modalitatea principală de finanțare a companiilor românești, creditele comerciale reprezentând per total în economie de 3,5 ori mai mult decât creditele bancare. Soldul creanțelor comerciale este, de asemenea, în continuă creștere, spre exemplu în 2020 consolidat pe economie, acesta a ajuns la valoarea de 430 mld. RON, în creștere cu 38 mld. RON față de anul precedent în timp ce soldul creditelor bancare a ajuns la 123 mld. RON, creșterea față de anul precedent fiind de 6 mld. RON. Practic, pentru creșterea de 38 mld. RON a creanțelor comerciale finanțarea prin creditare bancare  a acoperit doar 6 mld. (cca  15%), diferența de 32 mld. RON (85% din creștere) fiind, prin urmare, acoperită de creditare.

Totodată, analiștii Coface România au observat în ultimii ani o creștere constantă a termenului mediu de încasare a creanțelor comerciale: în 2020 consolidat la nivel de economie, termenul mediu de plată a facturilor către furnizori a ajuns la 117 zile, dublu față de acum 10 ani. Acest lucru s-a reflectat și în durata medie de încasare, care s-a dublat la rândul ei.

Soluții de asigurare pentru IMM-uri

Cu o experiență de 25 de ani pe piața locală și 15 ani pe segmentul asigurărilor de credit comercial, Coface România vine în sprijinul companiilor cu soluții complexe de management al riscului de credit. Lansarea EasyLiner, produs de asigurare destinat IMM-urilor, vine într-un context marcat de numeroase provocări economice și din dorința de a contribui la protejarea mediului de business. Transferul riscului de neîncasare a creanțelor comerciale, preluarea activității de colectare a creanțelor în caz de întârzieri de plată, evaluarea și monitorizarea riscului de neîncasare în raport cu clienții, posibilitatea de a cesiona dreptul de despăgubire către o bancă finanțatoare sunt câteva dintre beneficiile acestei soluții de protejare a lichidității companiilor.

„Credem că schimburile comerciale între companii rămân un vector esențial pentru economie. În acest sens ne propunem să fim alături de întreprinderi în a facilita aceste schimburi comerciale prin serviciile de management de credit pe care le oferim, asigurarea creanțelor împotriva riscului de neîncasare rămânând produsul nostru de bază. Ne propunem să ne consolidăm poziția de market leader pe acest segment, dar și pe cea de «provider of choice», pentru companiile din România”, a declarat Alina Popa, Commercial Director Coface România.

 

„Vom continua să răspundem nevoilor clienților noștri, fie că sunt companii mari, multinaționale sau IMM-uri, prin produse dedicate, conectate cu realitatea pieței. Credem că modul în care ne adresăm clienților noștri, agilitatea, flexibilitatea și orientarea către găsirea de soluții eficiente ne-au diferențiat de-a lungul anilor ca asigurător de top. Rămânem receptivi la nevoile în continuă schimbare și deschiși către inovare. În acest sens am lansat în anul 2021 linia de asigurări de garanții; astfel valorificăm know-how-ul și expertiza deja acumulate pe partea de evaluare companii într-o nouă direcție utilă și necesară companiilor românești”, a adăugat Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România.

În cei 15 ani de activitate pe zona de asigurare de credit comercial, Coface a gestionat peste 14.000 de cazuri de colectare (recuperare creanțe și despăgubiri) pentru peste 1.800 de clienți. În prezent, compania deservește companii din toată țara cu ajutorul echipelor de specialiști localizate în birourile din București, Cluj-Napoca și Timișoara.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Evenimente și servicii premium dedicate comunității de afaceri

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB)...

Hidroelectrica și Masdar semnează pentru extinderea scopului acordului de colaborare 

O delegație a Hidroelectrica, condusă de Karoly Borbely, președinte...

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...