Compania One United Properties s-a listat la Bursă

Date:

Acțiunile companiei au început tranzacționarea pe Piața Principală a BVB, sub simbolul ONE, din 12 iulie

One United Properties S.A., unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, a intrat oficial pe Bursa de Valori București. Acțiunile companiei au început tranzacționarea pe Piața Principală a BVB, sub simbolul bursier ONE. Momentul a fost marcat prin deschiderea oficială a ședinței de tranzacționare la sediul BVB.

„Pornim la drum după o rundă senzațională marcată de oferta publică inițială, care s-a încheiat cu rezultate extraordinare pentru compania noastră și cu confirmarea încrederii pe care partenerii investitori o au în noi. Le mulțumim încă o dată. De-a lungul anilor, am dezvoltat o relație dinamică și transparentă cu investitori locali și internaționali, care prin votul lor de încredere au confirmat potențialul pe care îl are compania noastră în industria imobiliară românească. Acum marcăm un nou început pentru One United Properties pe piața de capital, care ne onorează și ne obligă în același timp să ducem performanța mai departe, să livrăm rezultate, dar și să fim un emitent lichid și deschis în continuare către noi investitori. Bursa de Valori București a demonstrat că reprezintă un suport de finanțare excelent pentru companiile locale. Credem în potențialul pieței de capital de la noi și vrem să valorificăm contextul pe care aceasta ni-l oferă odată cu listarea companiei, pentru a accelera strategia Grupului de a investi în oportunități de dezvoltare premium sustenabile în zone exclusiviste ale Bucureștiului și în alte regiuni din țară”, a spus Victor Căpitanu, cofondator One United Properties

„Activăm într-o industrie în care excelența se obține prin perseverență, rigurozitate, principii. Abordarea noastră, bazată pe o nouă viziune asupra ideii de locuire, pe concepte imobiliare emblematice, construite sustenabil și integrând cele mai noi tehnologii din domeniu și un design interior excepțional, cu focus pe calitate, dar și pe componenta culturală ce se regăsește în toate dezvoltările noastre, ne-a ajutat să creștem rapid, dar sănătos și să fim în pas cu tendințele internaționale. One United Properties mai are multe de spus pe piața imobiliară din România și ne dorim să creștem pentru a continua să inovăm și să dezvoltăm conceptele sustenabile în care credem. Avem o echipă solidă de profesioniști în domeniu, capabilă să dezvolte compania în continuare, pe fondul unei piețe cu un potențial foarte atractiv”, a adăugat Andrei Diaconescu, cofondator One United Properties

„Succesul ofertei și listarea One United Properties ne arată încă o dată potențialul de dezvoltare atât al pieței de capital, cât și capacitatea bursei de a susține companiile antreprenoriale românești. Astăzi, echipa One începe un nou capitol în dezvoltarea companiei, parcurs care și până în acest moment a fost remarcabil. Ne bucură faptul că One a ales bursa și investitorii din piața de capital pentru a se finanța, încheierea ofertei aducând o infuzie de capital în companie de 260 milioane de lei. Fiecare leu al investitorilor instituționali sau de retail este asemeni unui vot de încredere în echipa voastră, în planurile voastre, în strategia One. Respectați-l și construiți în continuare! Bine ați venit în comunitatea companiilor listate la bursă!”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București. „Dinamica bursei din ultima perioadă, atât pe segmentul de acțiuni, cât și pe cel de obligațiuni, aduce nu doar finanțare companiilor care aleg să vină la bursă. Această dinamică se traduce, pe termen lung, în mai multă transparență pentru întreg mediul de afaceri, dar și în mai mulți investitori la bursă. Prin intermediul celor 13 companii care s-au listat de la începutul anului, cu o capitalizare cumulată de 911,6 milioane euro, Bursa de Valori București și-a lărgit semnificativ reprezentativitatea. Avem încredere că prezența One United Properties la bursă va deschide apetitul investitorilor pentru noi tranzacții și va impulsiona și pe alți antreprenori români să se finanțeze prin piața de capital”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursei de Valori București.

One United Properties a încheiat cu succes prima ofertă publică inițială primară de acțiuni din șapte ani prin care compania a emis acțiuni noi destinate majorării de capital.  Fondurile atrase în urma ofertei, de aproximativ 260 milioane de lei, vor susține strategia de dezvoltare a One United Properties. La încheierea ofertei, prețul final a fost stabilit la 2 lei per acțiune, capitalizarea anticipată a companiei fiind de 2,86 miliarde de lei. Compania devine astfel a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listată la Bursa de Valori București și intră în top 10 companii listate după capitalizarea bursieră. Oferta publică inițială a dezvoltatorului derulată în perioada 22 iunie – 2 iulie a fost suprasubscrisă în ambele tranșe, atât pe segmentul investitorilor instituționali, cât și al celor de retail, investitorii dovedind un interes considerabil pentru companie încă din prima zi de subscriere, când segmentul de retail cu alocare garantată a fost subscris în primele 40 de secunde. Intermediarul ofertei este BRK Financial Group (prin Răzvan Raț, Director General Adjunct), în timp ce Swiss Capital (prin Bogdan Juravle, Director General) face parte din grupul de distribuție. Filip & Company (prin Alexandru Bîrsan, avocat partener, și Olga Niță, avocat partener) a asistat juridic One United Properties în legătură cu oferta publică și listarea. 

„Astăzi, noi, consultanții, încheiem drumul care aduce One United Properties în piață. Dar povestea One ca emitent listat este abia la început. Este un moment excelent pentru bursă, care adaugă azi un lider sectorial dinamic și care urmărește activ transformarea pieței sale. One este, de asemenea, o companie eminamente antreprenorială, cu fondatori și o echipă de conducere care se potrivesc de minune pieței de capital și care, cu siguranță, vor continua să identifice oportunitățile oferite de aceasta, pe lângă cele oferite de piața imobiliară. Sunt fericit că am putut contribui la acest început, le mulțumesc pentru încredere și abia aștept să văd cum va continua să crească One United Properties”, spune Alexandru Bîrsan, Partener Filip & Company

„După cum am văzut cu toții, One United Properties a atras un interes uriaș atât din zona investitorilor instituționali, cât și din zona investitorilor de retail. În ceea ce-i privește pe aceștia din urmă, tranșa cu alocare garantată a fost subscrisă în mai puțin de 40 de secunde de la deschidere, iar tranșa cu alocare pro-rata a fost subscrisă de peste 9 ori, în condițiile în care retailului i-a fost alocată o cotă foarte generoasă din întreaga ofertă, 37%. Sper să nu greșesc, dar este primul IPO în care investitorii de retail primesc mai mult de o treime din ofertă. Practic sunt create premisele ca ONE să devină o acțiune de tip Blue Chip. Această listare este punctul culminant al unui proces intensiv și colaborativ pe care l-am desfășurat alături de echipa One United Properties, atât în ceea ce privește redactarea prospectului, cât și în ceea ce privește întâlnirile cu investitorii instituționali. Despre road-show-uri pot spune că au fost foarte importante, iar domnii Căpitanu și Diaconescu nu doar că i-au convins pe investitori, dar i-au transformat pe unii în investitori entuziaști ai acestei povești de succes”, a menționat Monica Ivan, Director General BRK Financial Group

Proiectele One United Properties au adus de-a lungul anilor o nouă viziune asupra ideii de locuire în România, devenind clădiri emblematice în peisajul Bucureștiului. Elementul cultural, design-ul interior de excepție, arhitectura contemporană, locațiile premium în care sunt dezvoltate, dar și cele mai riguroase certificări pentru locuințe și birouri și tehnologiile de ultimă generație integrate, toate se regăsesc în fiecare proiect dezvoltat de One United Properties. Sustenabilitatea se află în ADN-ul companiei, care a devenit primul dezvoltator imobiliar din România premiat internațional la Londra cu premiul „Best Sustainable Residential Development” la International Property Awards 2019-2020, pentru One Floreasca City, noul reper de pe harta Bucureștiului. 

Toate proiectele rezidențiale dezvoltate de One United Properties au primit certificarea de „locuințe verzi” din partea Romania Green Building Council, iar proiectele de birouri din portofoliul dezvoltatorului sunt certificate sau în curs de certificare WELL și LEED PLATINUM, una dintre cele mai exigente certificări privind impactul asupra mediului și performanța de mediu.  

Prin strategia sa, Grupul își propune să își păstreze poziția de lider pe piața proiectelor imobiliare premium, rezidențiale și cu funcțiuni mixte, să continue evoluția pe piața proiectelor de birouri și să investească în oportunități de dezvoltare premium sustenabile în zone exclusiviste ale Bucureștiului, dar și în alte regiuni ale țării. 

____________________

ONE UNITED PROPERTIES este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București. One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcții pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale și conferințe în domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internațional cu premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards 2019-2020. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate