Conexiuni cu diaspora pentru dezvoltarea firmelor românești

Date:

Evenimentul complex RePatriot Summit și-a consumat a opta ediție, reunind pentru câteva zile la București și pe malul Mării Negre, la Limanu – Constanța peste 450 de oameni de afaceri români din toată lumea. Meritul este al comunității de români Repatriot, coagulate prin voluntariatul cu genericul Romanian Business Leaders. Reținem câteva repere din programul zilelor de reîntâlnire cu țara și din ecourile cu perspectiva persistenței:

– un concert extraordinar oferit de Opera Națională București în onoarea românilor de pretutindeni care fac cinste României, urmat de Gala Top 100 Români de Pretutindeni, ediția a șasea, context în care au fost premiați 100 de români extraordinari din străinătate: Filmarea Galei poate fi văzută aici.
Marius Bostan, antreprenor în serie, inițiator al Repatriot: „Anul acesta am aplaudat la scenă deschisă încă 100 de români extraordinari care prin ceea ce fac și-au dobândit respectul comunităților în care lucrează. Suntem la a șasea ediție a Galei și până acum am premiat 600 de români pe care orice țară și guvern și i-ar dori aproape. Așteptăm Guvernul.”

– discursuri, analize, discuții și prezentări la Palatul Parlamentului, cu o serie de idei, soluții, perspective susținute de români din țară și din afara granițelor pentru dezvoltarea economică a României.

– realizarea unei aplicații de telemedicină oferite de Ringdoc, partener al Repatriot, aplicație adresată românilor din diaspora cu 1000 de vouchere valabile un an, începând cu 10 octombrie; românii din diaspora sunt invitați să descarce aplicație Ringdoc și să folosească codul Repatriot95, prin care au o reducere de 95% din tariful consultației, indiferent de specialitatea medicală aleasă.
– trei mese rotunde strategice în format Chatham House în Salonul Alb al Senatului României, pe teme de geopolitică și securitate, proiecte strategice și tehnologie și inteligență artificială. Concluziile acestor întâlniri și ale discuțiilor ulterioare vor fi concentrate în documente strategice oferite decidenților.
Mihai Lehene, președinte al Romanian United Fund (RUF: „Diaspora joacă un rol esențial în viitorul economic al României. Ne angajăm să creăm un mediu favorabil în care antreprenorii aspiranți și companiile consacrate pot beneficia de rețeaua vastă a diasporei pentru mentorat, investiții și extinderea pe piață. În același timp, ne străduim să aducem diaspora mai aproape de România.”

– realizarea parteneriatului strategic al Repatriot cu Romanian United Fund (RUF) din Statele Unite ale Americii, care constă în „cooperarea extinsă cu platforma comunităților românilor din America și susținerea reciprocă a proiectelor de conectare cu țara”.

– lansarea campaniei pentru micșorarea ratei de refuz pentru Visa Waiver, initiate de Dana Bucin, avocat partener în SUA, cu sublinierea că „oricine are nevoie de ajutor pentru viza americană pentru a organiza o conferință de afaceri în Statele Unite poate scrie un mesaj de solicitare de sprijin la [email protected].

– grupul Romania Excellence Program, inițiat de Repatriot în urmă cu un an, a devenit partener al Baldrige Foundation din SUA, cu obiectivul creșterii competitivității României, a companiilor, instituțiilor și organizațiilor românești, după cum a evidențiat Steven Hoisington, evaluator Baldrige. invitat special al Summitului.

– întâlnire la Limanu, județul Constanța, pentru conexiuni și parteneriate, inclusiv printro acțiune simbolică – Repatriot a lansat propria competiție nautică, cu 10 echipaje caracterizate de inițiatori ca „ilustrând cele 10 categorii ale Top 100 Români de Pretutindeni, precum și parteneriatul cu companii puternice din România”.

Sandra Pralong, consilier de stat la Departamentul pentru relația cu românii din afara granițelor din cadrul Administrației Prezidențiale: „Parteneriatul între instituțiile publice și cele din societatea civilă asigura continuitatea acestor inițiative valoroase, care astfel pot dăinui fără a fi influențate de ciclurile electorale.”

Marius Bostan: „Am dorit să arătăm că știm să înfruntăm pericolele din Marea Neagră și chiar am avut un vânt ostil dinspre Rusia dar nimeni nu s-a temut și nimeni nu a fost rănit, ceea ce e rar în competițiile nautice. Am vrut să evocăm și dragostea noastră pentru libertate, competiție bazată pe curaj și abilitatea de a lucra împreună în timpuri care provoacă. Am dorit să arătăm că sezonul turistic continuă la Marea Neagră și că avem locuri de care să ne mândrim în lumea întreagă”.

O selecție de imagini din cele patru zile la Summitului Repatriot poate fi văzută aici.
Detalii pe repatriot.ro/summit-2023 și la [email protected]

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...