Credit de la CEC Bank pentru Noodle Pack, garantat de EximBank

Date:

EximBank anunță că, împreună cu CEC Bank, a structurat „un pachet financiar care securizează necesarul de lichidități pentru activitatea curentă a lanțului de restaurante Noodle Pack, cu acționariat 100% românesc. Societatea a beneficiat de un credit în valoare de 5 milioane de lei de la CEC Bank, garantat de EximBank în proporție de 90%, în cadrul schemei de ajutor de stat Covid-19, dedicată societăților mari și IMM-urilor cu cifră de afaceri peste 20 mil. lei în 2019. 

Fondatorii Noodle Pack subliniază: „Contextul pandemic pe care-l traversăm este unul dificil pentru Noodle Pack, aşa cum este pentru orice companie din HoReCa. Noi am ales însă să folosim această perioadă complicată pentru consolidare organizaţională şi strategică, iar acest pachet financiar ne sprijină în mod consistent în vederea atingerii obiectivelor noastre ambițioase. În ciuda pandemiei, încercăm să fructificăm fiecare oportunitate astfel că intenționăm să continuăm seria de noi deschideri şi inaugurări de restaurante la nivel naţional şi internaţional. Cu fiecare nouă deschidere, vrem să ajungem cât mai aproape de toţi cei care iubesc brandul Noodle Pack, urmând ca la începutul anului 2022 să deschidem şi primul Drive Thru din reţea”. 

Noodle Pack SRL, înființată la finele anului 2014, la Cluj Napoca, de antreprenorii Samuel Hanuseac şi Daniel Tişea, se definește ca „un jucător recunoscut pe piața restaurantelor cu concept QSR (quick service restaurant) din România datorită calității și prospețimii preparatelor sale. În prezent, rețeaua Noodle Pack numără 31 de puncte de lucru, din care 25 locații proprii și 6 în regim de franciză (majoritatea în marile centre comerciale), produsele sale fiind disponibile și prin intermediul platformelor de livrare. Din 2020, Noodle Pack s-a extins și internațional, prin deschiderea de restaurante în regim de franciză la Sofia (Bulgaria) și Budapesta (Ungaria), iar planurile de extindere internațională vizeaza cu prioritate Europa. Compania are peste 250 de  angajaţi și a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri netă de 31,6 milioane de lei”.

EximBank este „o instituție specializată ce se implică activ în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc. În cadrul Programului guvernamental de susținere a companiilor mari, lansat în contextul pandemiei Covid-19, societățile mari și IMM-urile cu cifră de afaceri peste 20 de milioane de lei în 2019 pot beneficia de produse de finanțare și garantare cu componentă de ajutor de stat, oferite de EximBank în cadrul mandatului acordat de statul român. Astfel, societățile comerciale pot accesa credite de investiții și credite pentru capital de lucru la rate de dobândă subvenționată precum și garanții de stat care acoperă necesarul de garantare până la 90% pentru credite noi sau deja acordate de băncile comerciale pentru realizarea investițiilor şi/sau pentru susținerea activității curente a companiilor beneficiare. Pentru detalii accesați www.eximbank.ro”.

CEC Bank este „instituția financiară cu cea mai lungă tradiție pe piața din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și active de peste 41,25 miliarde lei, la sfârșitul lui 2020. CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească, care oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și phone-banking (Tele CEC). Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...