Creștere a numărul familiilor atestate pentru adopția națională

Date:

Numărul familiilor atestate pentru adopția națională a crescut în primul trimestru al acestui an cu 30% față de perioada similară a anului trecut, ajungând la 3.087. Totodată, numărul copiilor adoptabili a crescut cu 35%, fiind înregistrați 4.249 la 31 martie 2021. Datele au fost prezentate și analizate în contextul dezbaterii organizate de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții și UNICEF, cu ocazia Zilei Naționale pentru Adopție – 2 iunie. Cadrul reuniunii l-a oferit Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Ministrul muncii și protecției sociale, Raluca Turcan, a subliniat că „adopția este cea mai importantă formă de protecție a unui copil abandonat și este singura care îi poate oferi șansa la o dezvoltare armonioasă, în sânul unei familii care să îl iubească și care să îl sprijine constant în îndeplinirea visurilor pe care orice copil le are. A crescut nivelul de așteptare, avem tot mai mulți copii care pot și trebuie să iasă din sistemul de protecție și avem tot mai multe familii care își doresc să devină familii adoptatoare. De asemenea, a crescut numărul familiilor care au atestat de adopție, ceea ce înseamnă că anul 2020, un an pandemic, a produs și un lucru bun, pentru că toată această documentație și pregătire a dosarului de adopție a dus la un număr mai mare de familii care au dorit să adopte. Cei care doresc să adopte un copil așteaptă un proces facil, de scurtă durată, mai puțin birocratic”.  

Florica Cherecheș, președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții: „Copilul adoptat este copilul născut din inimă, așa se spune. Vreau să felicit toate familiile din România care au adoptat un copil, care au dat o nouă șansă și o nouă viață unui copil abandonat și să îi încurajez pe cei care se gândesc să adopte. Noi credem că locul copilului este în familie și chiar dacă astăzi avem 48.000 de copii în sistemul de protecție, ne-am dori ca un număr cât mai mare din acești copii să ajungă într-o familie, în mod definitiv, și cum altfel decât prin adopție, dacă nu pot fi reintegrați în familia naturală. Numărul copiilor adoptabili și a familiilor adoptatoare este încă destul de mic. Avem puțin peste 4.200 de copii adoptabili și 3.100 de familii care au atestat de adoptator. Ne dorim ca numărul acestora să crească și lumea să înțeleagă că legislația s-a schimbat, că suntem alături de ei și sprijinim orice familie care dorește să adopte un copil”. 

Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România: „Mai este mult de lucru în privința creșterii numărului de copii care se dezvoltă în mijlocul familiilor, iar adopțiile sunt esențiale, mai ales în cazul copiilor, care sunt subiectul acestei dezbateri. Creșterea în afara unui mediu familial scade șansele copiilor de a se dezvolta la maximum, iar cercetările au arătat că, la fiecare trei luni trăite de un copil sub trei ani într-o instituție, dezvoltarea sa fizică întârzie cu o lună”.

Foto: UNICEF

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...

Calm pe piața cripto după halvingul Bitcoin

Mișcările de pe piața cripto au fost destul de...

Finanțarea companiilor

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)