Cunoaștere europeană prin filme de animație

Date:

Diversitatea culturală în spațiul european își găsește o nouă ocazie de prezentare în fața publicului prin Festivalul Internațional de Film de Animație – ABIFF, 9-11 iulie, în București și în alte peste 30 orașe din țară, organizat de ABI Fundație, organizaţie nonguvernamentală non-profit, care iniţiază şi sprijină proiecte în domeniile cultural, social şi sportiv. Proiectul ABIFF este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.  Bugetul total al proiectului este de 943.800 lei (195.492,77 euro), iar valoarea finanțării nerambursabile este de 849.420 lei (175.943,49 euro).  Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 luni. 

Valentin Urziceanu

Valentin Urziceanu, președintele ABI Fundație: „ABIFF pornește de la nevoia de cunoaștere a artei filmului de animație, ca instrument de exprimare a diversității culturale, în primul rând europene, și își dorește să devină un veritabil caleidoscop, care integrează autorii români în spațiul creației internaționale și conectează publicul nostru la aceasta. Pe tot parcursul verii, în spații de proiecție din întreaga țară, cei mici au șansa să descopere vastitatea fascinantă a lumii desenului animat, iar cei mari să-și redescopere copilul din sine”.

Organizatorii informează că „pe durata celor 3 zile de lansare, festivalul doreşte să capteze atenţia publicului prin difuzarea a sute de scurtmetraje de animaţie, majoritar europene, alese din peste 40 de țări, proiectate pe 33 ecrane, confirmate până acum. Acestea pot fi văzute în programul Cinema City (Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Buzău, AFI Cotroceni București, City Park Constanța, Iulius Mall Cluj-Napoca, Deva, Galați, Iulius Mall Iași, Vivo Mall Pitești, Ploiești Shopping City, Piatra Neamț, Rm. Vâlcea, Suceava, Sun Plaza București, Târgu Mureș, Tg. Jiu, Drobeta Turnu Severin, Shopping City Timișoara), Happy Cinema (București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Sinaia, Pitești), Cinema Muzeul Țăranului din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român din București, cinematografele din Reșita, Caransebes, Petroșani și Brașov. 

Filmele de animație din cadrul festivalului sunt destinate deopotrivă copiilor prin prezentarea unor producții haioase, pline de șarm, dar și educative, cât și publicului adult cinefil, pasionat de filmele de animație de autor.

Ca element de noutate absolută, pe 10 iulie, la Cinema Muzeul Țăranului va avea loc Noaptea Albă a Scurtmetrajelor de Animație. Tot în premieră, în cadrul festivalului vor fi lansate două producții românești, un lungmetraj de animație – Se poate și așa și un scurtmetraj de animație – Darul Dragonului, realizate de ABI Fundație și finanțate de Centrul Național al Cinematografiei. 

Lista integrală a orașelor și cinematografelor afiliate festivalului, precum și programul de difuzare a filmelor pot fi găsite pe websiteul festivalului: abiff.ro”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Mihai Daraban: Consiliul de afaceri România – EAU își va începe activitatea în scurt timp 

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României...

Politică şi politicianism în procesul integrării europene a României 

| de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române 

DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia

DIGI a făcut încă un pas în procesul de...

Finanțare, sustenabilitate, tehnologie: comandamentele FoodIntelForum AQUA Carpatica pentru tot anul

Timpul trece iar ecourile puternice ale FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția...