Declinul demografic al României s-a accentuat în aprilie 2017

Date:

Declinul demografic al României s-a agravat, populația României pierzând în luna aprilie 8.376 locuitori, cu 43% mai mulţi decât în luna aprilie 2016, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna aprilie 2017 s-au născut 12.453 de copii, cu 2.600 mai puţini decât în luna aprilie 2016, în timp ce 20.829 persoane au decedat, în scădere cu 80% faţă de aceeași lună a anului trecut.

De asemenea, mortalitatea infantilă din România a scăzut în aprilie 2017 faţă de aceeaşi lună din 2016, înregistrându-se 108 decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, comparativ cu 111 în aprilie 2016.

În 2016, în România au murit în total 1.381 copii cu vârsta sub un an, comparativ cu 1.503 în 2015.

În 2016, populaţia României s-a micșorat cu 66.718 de locuitori. În total, în România s-au născut anul trecut 189.783 copii, cu 11.240 mai puţini faţă de anul anterior, în timp ce numărul deceselor a scăzut cu 5.196 (2%), la 256.501.

În 2015, sporul natural a fost negativ, de 60.674 persoane (comparativ cu 73.625 persoane în tabelele publicate anterior), astfel că, în 2016, sporul natural negativ a crescut cu 10%, potrivit INS.

Datele mai arată că în 2015 s-au născut 201.023 de copii în România, iar numărul de decese a fost de 261.697, arată datele revizuite ale INS.

Potrivit ultimelor statistici internaţionale, România are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...