În mediul economic incert generat de pandemie, mulți români au căutat opțiuni sigure și profitabile pentru a economisi bani. Astfel, interesul crescut pentru soluțiile de economisire oferite de TBI Bank a fost unul previzibil. Depozitul în lei pe 15 luni, un produs consacrat și apreciat atât de clienții online, cât și de cei din sucursală, a devenit alegerea principală în primele 9 luni din 2021.

Depozitul oferit de TBI Bank, una dintre cele mai profitabile și dinamice bănci din regiunea Europei de Sud-Est, are o rată a dobânzii de 4% și este ales de aproape 50% din portofoliul de deponenți ai băncii. Motivul care stă la baza acestor decizii este că tot mai mulți clienți caută opțiuni de economisire sigure pe termen mediu și lung, care generează un randament suficient de bun pentru a acoperi inflația, exact ce oferă și TBI – una dintre cele mai bune oferte de pe piață, asigurată de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare până la 100.000 de euro. În plus, în loc să ofere acest produs doar clienților noi și după scadență să fie reevaluat la rate de dobândă mai mici, depozitul pe 15 luni de la TBI se prelungește automat pentru aceeași perioadă la rata dobânzii aplicabilă la momentul scadenței – atât pentru clienții noi, cât și pentru cei existenți.

Acest instrument special de economisire a fost introdus anul trecut și este disponibil atât online, cât și în agențiile băncii. „Depozitul pe 15 luni a devenit și mai popular în acest an, continuând tendința observată în 2020 și fiind acum alegerea preferată de mulți dintre clienții TBI Bank. Această evoluție poate fi explicată prin faptul că suntem atenți la nevoile clienților și oferim o dobândă excelentă, posibilă datorită operațiunilor noastre eficiente și simple, cât și modelului nostru de afaceri phygital, care ne permite să împărțim economiile din costuri cu deponenții noștri. Testarea pe piață a depozitului pe 15 luni a avut un mare succes, motiv pentru care am decis să îl punem la dispoziția publicului larg prin intermediul unei campanii TV inedite, cu scopul de a crește conștientizarea în rândul publicului cu privire la economisire – cum economisesc oamenii de obicei și cum obțin un randament bun din economiile lor”, a declarat Lukas Tursa, SVP Funding.

TBI Bank a raportat o creștere de peste 20% în cadrul portofoliului de depozite retail pentru anul 2020, mult peste rata medie de creștere a pieței, în timp ce numărul de clienți a crescut cu 40%, reflectând astfel interesul pentru economisire al consumatorilor români în anul pandemic. În 2020, depozitele online au fost cel mai popular produs pentru clienții TBI, înregistrând o dublare a cererilor, lucru explicat în principal prin valoarea adăugată pe care mediul digital o aduce acestora.

DISTRIBUIȚI