Despăgubiri de peste 34 milioane lei în ultimii trei ani ca urmare a furtunilor

Date:

Furtunile puternice, care produc pagube importante, au devenit un fenomen din ce în ce mai des întâlnit în România. Conform datelor colectate la nivelul Membrilor UNSAR, în ultimii 3 ani s-au achitat peste 34 milioane lei cu titlu de despăgubiri doar ca urmare a producerii acestui risc – în baza asigurărilor facultative pentru locuințe. Din analiza acestor date reiese că asistăm la o amplificare a acestui fenomen, atât din punct de vedere al valorilor despăgubite, cât și al numărului de daune avizate asigurătorilor, cu precădere în perioada verii.  Astfel, despăgubirile achitate doar în acești ultimi 3 ani pentru riscul de furtună reprezintă mai mult de jumătate (52%) din totalul despăgubirilor efectuate în întreaga perioadă 2014-2021 ca urmare a producerii acestui fenomen. 

Furtunile au devenit o realitate tot mai prezentă în viața noastră, fiind amplificate de schimbările climatice, iar urmările acestora se regăsesc și în profilul despăgubirilor. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat ieri în toată țara este un exemplu elocvent în acest sens. Ne așteptăm să rezulte un număr semnificativ de dosare de daună”, a declarat Adrian MARIN, Președinte UNSAR.


Riscul de furtună și, în general, fenomenele naturale extreme cauzate de schimbările climatice ocupă un loc important în clasamentul amenințărilor de care românii se tem cel mai mult. Astfel, conform unui studiu sociologic realizat de către UNSAR anul trecut, schimbările climatice care se referă la manifestarea unor furtuni violente ocupă prima poziție din clasament, urmate de valurile de căldură. 

Deși frecvența daunelor cauzate de furtunile violente crește, iar riscurile sunt din ce în ce mai evidente, numărul locuințelor care beneficiază de o poliță de asigurare facultativă rămâne relativ scăzut. Așadar, vom continua prin noi campanii de educație financiară, și nu numai, să fim alături de oamenii care doresc să-și protejeze cele mai importante bunuri pe care le au: locuințele”, a subliniat Alexandru CIUNCAN, Director General UNSAR.

În România, asigurările facultative se pot încheia doar pentru locuințele care sunt deja protejate de o poliță obligatorie PAD. Polița PAD acoperă 3 riscuri catastrofale (cutremure, inundații și alunecări de teren) până la limita de 20.000 EUR, respectiv 10.000 EUR, în funcție de tipul construcției, indiferent dacă valoarea acesteia este mai mare.

În schimb, locuința poate fi protejată la valoarea ei reală și pentru mai multe riscuri (incendiul, explozia, furtuna, vijelia, căderile de corpuri, furtul, vandalismul etc.) printr-o asigurare facultativă. Acestor polițe li se pot atașa și clauze speciale, precum asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, servicii de asistență tehnică la locuință, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (spre exemplu, pentru acoperirea pagubelor pe care le produceți vecinilor).

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Analiză Claudiu Cazacu, XTB: Precedent în „uber-izarea prețurilor”. Cum pot cartofii prăjiți să influențeze valoarea acțiunilor

Prețurile stabilite dinamic fac parte dintr-o strategie utilizată frecvent...

Economia informală în România: context, cauze și efecte

| de Prof. univ. dr. Cristian PĂUN, Academia de Studii Economice din București și Prof. univ. dr. Radu MUȘETESCU, Academia de Studii Economice din București

ASIGURĂRI. POLITICI PREZENTE ȘI VIITOARE

În cadrul conferinței „Asigurări. Politici prezente și viitoare” organizată...