Diplomați cu sarcini economice și comerciale, în dialog cu oameni de afaceri

Date:

La Palatul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), se desfășoară în această perioadă o serie de întâlniri B2B ale diplomaților cu sarcini economice și comerciale din ambasadele și consulatele generale ale României cu oameni de afaceri interesați de activitatea de comerț exterior. Evenimentul este organizat de Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), în parteneriat cu CCIB și face parte din programul „Săptămânii diplomației comerciale”, București, 4-7 iulie 2023.

Iuliu Stocklosa, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB): „Suntem onorați ca timp de trei zile să găzduim această serie de întâlniri la Palatul Camerei bucureștene, mai ales în contextul în care o axă prioritară a activității noastre vizează sprijinirea internaționalizării afacerilor companiilor românești, îndeosebi a IMM. După cum subliniam și ieri, în cadrul sesiunii plenare de la ASE a Săptămânii diplomației comerciale, România are nevoie de o strategie de susținere pe termen lung a exporturilor cu valoare adăugată mare, concomitent cu stimularea investiţiilor în acele activități productive care oferă oportunităţi certe. În ceea ce ne privește, ne vom implica întotdeauna, prin instrumente specifice, în organizarea, în țară și străinătate, a unor evenimente dedicate promovării potențialului economiei românești.”

Dr. Rareș Burlacu, președintele ARICE: „Rolul nostru, al Agenției, este acela de a asigura dialogul între diplomații cu sarcini economice și comerciale din străinătate și comunitatea de afaceri autohtonă, în vederea acordării de sprijin personalizat în internționalizarea activității și în atragerea de investiții.” Președintele ARICE a subliniat colaborarea foarte bună cu echipa Camerei bucureștene și a dat asigurări că Agenției va implementa un mod de lucru apropiat de cel al unor instituții similare din străinătate care obțin rezultate deosebite.

Dr. Mihai Ionescu, președintele executiv al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România, copreședinte al Consiliului de Export al României, a punctat necesitatea unei colaborări eficiente și constructive între mediul public și privat, în beneficiul comunității de afaceri. 

Dr. Doru-Claudian Frunzulică, vicepreședinte ARICE, a vorbit despre necesitatea trecerii de la o creștere economică bazată pe consum (în special din import), la una bazată pe investiții în capacități de producție care să valorifice în țară materiile prime și pe export. În acest context, a subliniat importanța programelor multianuale de stimulare a sectoarelor industriale românești cu potențial: agro-alimentar, materiale de construcții, produse chimice.

Tiberiu Stroe, director clienți în cadrul EximBank, a vorbit despre instrumentele oferite în numele și în contul statului, produse și servicii prin care banca vine în sprijinul companiilor care activează pe piețele externe, și anume: credite pentru finanțarea activității de export, garanții, inclusiv în cadrul unor scheme de ajutor de stat, asigurări de export 

După cum subliniază CCIB, pe durata evenimentului, până vineri, „oamenii de afaceri interesați să-și internaționalizeze afacerile, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea, au posibilitatea de a obține informații valoroase de la conducerea Departamentului de Comerț Exterior din cadrul ARICE și de la cei circa 50 de diplomați și consilieri economici/comerciali prezenți. Vorbim despre: oportunități de intrare a companiilor autohtone pe piețele țărilor de reședință, tendințe internaționale în aceste domenii, exemple de bună practică, posibilități concrete de investiții oferite de țările în care România are reprezentare economică, zone în care pot fi derulate investiții și parteneriate comerciale, cadrul juridic și fiscal, caracteristici economice și politice ale fiecărui stat de reședință.

Tot până vineri, oaspeții au posibilitatea de a vizita și o miniexpoziție cu produse românești (conserve din fructe și legume, inclusiv sucuri, produse cosmetice, apă minerală și apă alcalină și mineralizată, pufuleți și bomboane, produse de cofetărie, produse din prelucrarea alunelor de pădure), pentru care există interes de promovare pe piețele internaționale.

În cea ce privește întâlnirile B2B, până la această dată și-au anunțat participarea circa 220 de firme (aproximativ 500 de oameni de afaceri), însă sunt bineveniți la Palatul CCIB (Str. Ion Ghica nr. 4) și cei care nu au apucat încă să confirme prezența la sesiunile de mâine și poimâine, desfășurate între orele 9.00 și 13.00”.

Foto: CCIB

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Hotărârea Consiliului de Administrație al BNR pe probleme de politică monetară din 13 mai 2024

Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, întrunit...

Seniorii Războiului de business

Tot mai interesant. FoodIntelForum AQUA Carpatica progresează. Conducători de vârf din...

Deficitul bugetar și investițiile publice: o lămurire necesară

| de Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal