„Educația financiară nu este un lux”

Date:

„Sănătatea financiară a unei națiuni are întotdeauna o importanță strategică pentru că se referă la nivelul de bunăstare pe care îl au cetățenii. Nevoia de sănătate și stabilitate financiară este critică pentru fiecare cetățean, iar educația financiară este cea care poate asigura baza necesară unei mai bune protecții și reziliențe economico-financiare”, a declarat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară Nicu Marcu, cu ocazia primei ediții a Forumului Educației Financiare, desfășurată pe 9 iunie anul curent. Potrivit președintelui ASF, „educația financiară nu este un lux” și se înscrie deja, de multe decenii, printre necesitățile vieții contemporane.

„Modul în care fiecare dintre noi ne raportăm la reușita financiară, ne face ca deseori să ignorăm forța sugestivă a unei astfel de maxime. Din păcate, tentațiile consumeriste, la care suntem zilnic expuși, ne pot transforma în victime ușoare ale propriilor prejudecăți în materie de educație financiară. Nu neg faptul că mecanismele pieței libere pot disciplina comportamente financiare ce se expun prea dezinvolt la riscuri. Prețul unei astfel de disciplinări poate fi însă, deseori, mai dramatic decât îndrăznim să ne imaginăm”, subliniază președintele ASF Nicu Marcu.

Totodată, șeful ASF s-a referit și la eforturile susținute pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le face în reglementarea și controlul piețelor financiare, fie că e vorba de inițiative legislative punctuale și imperios necesare, fie de măsuri mai puțin confortabile în anumite circumstanțe.

Textul integral al alocuțiunii Președintelui ASF Nicu Marcu poate fi citit aici:

https://asfromania.ro/ro/a/2460/alocutiunea-presedintelui-autoritatii-de-supraveghere-financiara,-domnul-nicu-marcu,-cu-prilejul-primei-editii-a-%22forumului-educatiei-financiare%22

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...