#EduFin Fest, lansat de Ziua Educației Financiare

Date:

11 aprilie a devenit prin lege Ziua Educației Financiare, prilej cu care BCR, prin Școala de Bani și Asociația Școala de Valori au lansat #EduFin Fest, o serie de evenimente de educație non-formală în principalele orașe din țară, la al căror moment inaugural au participat peste 2.500 de elevi din toată țara.

Sergiu Manea, CEO al BCR: „EduFin Fest este mai mult decât un eveniment de marcare a unei zile. E un festival al cunoașterii, al educației, prin care am vrea să oferim dezvoltarea unui set de abilități de viață de care generațiile viitoare de tineri și antreprenori, deopotrivă, au atât de mare nevoie. Pentru că doar cu ajutorul educației vom putea aspira la un viitor mai inteligent financiar, fie că vorbim doar de relația noastră cu banii în viața personală, fie că discutăm despre cultivarea spiritului antreprenorial.”

Nicoleta Deliu, director de comunicare al BCR: „Între gradul de bunăstare financiară şi nivelul educaţiei financiare există o corelație directă puternică, astfel încât alegerile financiare pe care românii le fac zi de zi impactează, fără doar și poate, prosperitatea lor și a întregii societăți. O persoană educată financiar este mult mai concentrată pe a-și construi viitorul, un viitor sustenabil, cu beneficii atât pentru sine, cât și pentru cei din jur, astfel încât întreaga societate să se bucure de mai multă prosperitate și o dezvoltare accelerate.”

Un eveniment dedicat Zilei Educației Financiare i-a avut ca participanți pe elevii a două clase de la Colegiul Economic Virgil Madgearu din București care au avut un dialog interesat și, deopotrivă, interesant cu exponenți ai BCR și cu deputatul George-Cristian Tuță, inițiatorul legii prin care 11 aprilie a devenit Ziua Educaţiei Financiare.

În același context, a fost prezentat un studiu realizat de Unlock Market Research la cererea BCR în 2021 care evidențiază nevoia de educație financiară a populației de la noi: „55% dintre români au un nivel scăzut de maturitate financiară și doar 1 din 4 aplică reguli de educație financiară în viața de zi cu zi. Mai mult, 58% dintre români spun că regretă nivelul lor scazut de interes față de propria educație financiară. Cele mai mari regrete financiare sunt legate de faptul că 71% dintre respondenți cumpără lucruri de care nu au nevoie, doar pentru că sunt ieftine, 65% cumpără lucruri din impuls, fără a face calcule înainte, iar 62% nu își monitorizează cheltuielile sau le prioritizează greșit. Atunci când au de luat decizii financiare importante, 1 din 2 români se bazează pe familie și prieteni, 1 din 5 preferă să ia astfel de decizii fără a se consulta cu cei din jur și doar aproximativ 12% se consultă cu banca sau un specialist financiar”. 

Școala de Bani este definită ca „un proiect al Băncii Comerciale Române, lansat în 2016, care a devenit cel mai amplu program de educație financiară din România. Peste 1.500 de angajați ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educație financiară, urmând cursuri specializate, și au reușit să ofere astfel de cursuri gratuite către jumătate de milion de români – copii, tineri și adulți. Cei interesați se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro, dar și în hub-urile BCR”.

Școala de Valori este „o organizație non-guvernamentală modernă a cărei viziune este dezvoltarea prin educație inovativă a unei societăți bazate pe valori. Școala de Valori își propune să schimbe orizontul mental al tinerilor și să-i ajutăm să-și însușească inteligența valorilor prin programe și ateliere care să-i ghideze, să-i consilieze pentru dezvoltarea caracterului și a personalității, să-i îndrume în acțiuni de civism activ și de coeziune și incluziune socială”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...