Fabrica de Zahăr din Luduş și-a reluat activitatea. Florin Barbu: Dovada clară de patriotism economic

Date:

Fabrica de Zahăr din Luduş și-a reluat activitatea. Din punctul de vedere al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, reînceperea producţiei este dovada clară de patriotism economic.

 

Fabrica de Zahăr din Luduş și-a reluat activitatea

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunțat, miercuri, reînceperea producţiei la Fabrica de Zahăr din Luduș. Din punctul lui de vedere, reînceperea activității este dovada clară de patriotism economic.

El a felicitat-o personal pe Mihaela Neagu (unul dintre deținătorii fabricii) pentru că este atât de implicată. Pentru prima oară în România, anul acesta se produce zahăr românesc, a zis el.

Pe de o parte, fermierii au unde să-și valorifice materia primă, adică sfecla de zahăr. În plus, va continua subvenţionarea pe hectar a acestei plante. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut şi are în continuă legătură cu producătorii de sfeclă.

„Luduşul, oamenii care muncesc aici, în această fabrică, își păstrează locurile de muncă și este un lucru foarte important, pentru că ne dorim foarte mult ca toți românii să rămână să muncească aici, în România. Știți foarte bine că merg în magazine, pentru că ministerul agriculturii a fost inițiatorul legii privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. Vreau să merg în supermarket, în retail, să pot să cumpăr zahărul românesc produs aici, la Luduş. (…) sunt sigur că românii vor cumpăra zahăr românesc. Nu sunt adeptul importului de zahăr din alte state. mi-aș dori foarte mult ca doamna Neag şi Luduşul să dubleze capacitatea pentru a avea producţie cât mai mare de zahăr şi să găsim în magazine şi să dăm copiilor şi românilor zahăr românesc.

M-aş bucura tare mult ca Luduş-Bod să devină primele firme de procesare din România care aplică pe INVESTALIM. Mi-aş dori foarte mult să veniţi în acest program şi să retehnologizaţi, practic să scădeţi costurile prin programele pe care le avem şi pe eficienţa energetică şi să aveţi o producţie cât mai bună de zahăr în România”, a declarat  Florin Barbu.

Primele kilograme de zahăr au ajuns deja
în magazinele alimentare, sub brandul „Zahăr Bod”

Potrivit Mihaelei Neagu, primele kilograme de zahăr au ajuns deja în magazinele alimentare, sub brandul „Zahăr Bod”. Ea a cumpărat două fabrici, cea de la Bod și cea de la Luduş. A stabilit că va ieşi pe piaţă cu brandul de la Bod, ce datează din 1889, ținând cont de faptul că în Luduş nu are maşini de ambalat. A băgat foarte mulţi bani în dezvoltarea brandului şi nu va renunța la el curând.

Mihaela Neagu își va concentra atenția pe fabrica din Luduş, unde tehnologia este foarte bună. Fabrica este complet automatizată. S-a reușit aducerea înapoi a personalului tânăr. Este posibil ca această companie să solicite pe viitor şi un ajutor de stat, dar, până atunci, se fac o serie de studii, având în vedere că a fost închisă timp de doi ani.

„Zahărul îl găsiți cu tricolorul pe pungă, este produs aici, la noi. am început să livrăm de lunea trecută, sunt companii care cumpără (…) pentru că anul acesta facem o cantitate mică, vrem să-l dăm total către populaţie. Bineînţeles că şi în industrie o să meargă o parte, dar așa cum am setat acum rețeta şi cum ne-am dori noi, este doar către populație.

Cu siguranţă eu nu am în plan să dărâm fabrica de la Bod, am în plan să mai aștept unul-doi ani să putem să facem capacitate maximă aici şi apoi să ne mutăm acolo, dar fără ajutorul statului român – şi domnul ministru (ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin-Ionuţ Barbu, n.r.) Ne-a promis astăzi că o să ne sprijine în tot ceea ce se întâmplă aici, nu o să putem singuri”, a explicat ea, potrivit sursei citate anterior.

Vă amintim că, în primăvară, fabrica din Luduş a fost preluată de la grupul francez Tereos de doi antreprenori români, după ce, anul trecut, s-a discutat despre închiderea sa. Tereos cumpărase fabrica în 2012, însă această unitate a înregistrat pierderi în fiecare an din 2014 până în 2023.

Articol preluat de pe capital.ro.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

CCIR reprezintă România în cel mai important for de conducere al organizației mondiale a camerelor de comerț

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

Tesla în căutare de clienți și de identitate, în timp ce concurența crește

Tesla este cea mai valoroasă companie auto din lume...

Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution

Biroul Wolf Theiss din București a asistat AIRSOL S.r.l.,...