Finanțare EximBank pentru dezvoltarea Farplas & Smart Solutions

Date:

EximBank a acordat un pachet financiar în valoare totală de 11,5 milioane de euro companiei Farplas&Smart Solutions, parte a grupului Delta Invest din Mioveni (judeţul Argeş), producător român de produse şi componente injectate din mase plastice, în special pentru industria auto. 

Banca anunță că pachetul „include atât componente de finanțare care acoperă nevoia de capital generată de dezvoltarea continuă a societății și care asigură necesarul pentru derularea unei investiții într-o nouă linie de producție pentru repere injecție mase plastice, cât și de garantare – garanții de stat care acoperă 50% din produsele de creditare”.

Traian Halalai, președintele executiv al EximBank: „Sectorul automotive este unul strategic pentru economia românescă, în condițiile în care s-a dezvoltat în mod accelerat, iar aproape toate maşinile fabricate în Europa au astăzi cel puţin o componentă produsă în România. Este un domeniu cu un mare potențial și suntem încântați că, prin parteneriatul cu grupul Delta, reușim să ne poziționăm ca un partener valoros având oportunitatea ca, alături de clienții noștri, să contribuim la continuarea tendinței de creștere a acestui sector și a economiei românești.” 

Nicolae Movileanu, fondatorul grupului Delta Invest: „Deși suntem o companie relativ nouă în domeniu, avem avantajul experienței acționarilor noștri, fiecare un reper în domeniul în care activează. Acest lucru ne-a permis ca în 2021, practic, primul an de funcționare, să înregistrăm un volum de afaceri de peste 11 milioane de lei. Acum, demararea colaborării cu Ford marchează o nouă etapă în dezvoltarea companiei noastre, și suntem bucuroși că am găsit în EximBank partenerul financiar care să susțină atât derularea activității noastre curente, cât și investiția în amenajarea și dotare a unei noi hale pentru producerea de piese auto pentru clienți din România și nu numai.” 

Farplas&Smart Solutions este „o companie joint-venture, înființată în 2020 de Farplas Otomotiv Sanayi Anonim Sirketi, companie turcă specializată în vopsirea și injectarea de piese din plastic pentru industria auto, și Smart Plast Solutions SRL, societate românească specializată în injectarea de piese din plastic, parte a grupului Delta Invest. Compania este furnizor pentru Grupul Renault (repere plastic de tipul bară față/spate, ornamente auto, spoilere etc.) și, din acest an, a demarat colaborarea și cu fabrica Ford de la Craiova, preluată recent de compania turcă Ford Otosan”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Relația românilor cu băncile în ultimii opt ani 

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

Mihai Daraban: C.E. trebuie să se implice în uniformizarea modului de funcționare a camerelor de comerț europene

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

Misiune economică România-Spania la Barcelona și în Insulele Baleare

Platforma Repatriot, care conectează românii din afara granițelor cu...

Concurs european de educație financiară organizat de Asociația Română a Băncilor

  Asociația Română a Băncilor, în parteneriat cu Banca Naţională...