Formare de mediatori culturali în colaborare cu Muzeul Luvru

Date:

În contextul Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, se desfășoară două sesiuni de formare vizând constituirea unui „corp de experți în mediere culturală capabili să creeze dispozitive de mediere culturală și jocuri care să apropie un public nou de colecții artistice importante ale orașului Timișoara”. Sesiunile au la bază un parteneriat între Muzeul Național de Artă din Timișoara, Institutul Francez din România la Timișoara Muzeul Luvru și Fundația Interart Triade. Proiectul este inclus în programul cultural prioritar TM2023 Restart al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara. Participă artiști, mediatori culturali, educatori și profesori, reprezentanți ai mediului asociativ.

Organizatorii anunță că, „având ca punct de plecare practici de mediere culturală și proiecte ludice dezvoltate de Muzeul Luvru, proiectul își propune să reunească un grup de mediatori care să rămână implicat și activ pe termen lung și care să pregătească o strategie și proiecte de mediere pentru anul 2023, dar și ulterior. În această primă etapă se vor dezvolta, testa și îmbunătăți metode, tehnici și instrumente practice de dezvoltare a publicului în jurul unor colecții ale Muzeului de Artă și al Colecției muzeale de artă Jecza și al relaționării acestora cu spațiul urban.

Atelierele de formare se vor desfășura în limba franceză cu interpretare în limba română după cum urmează:

15 octombrie, în intervalul orar 09.30-12.30, „Atragerea de noi audiențe: de ce? cum?” – online, pe platforma Teams; în cadrul sesiunii, Françoise Feger va prezenta diverse dispozitive de mediere culturală dezvoltate de muzeu și testate cu publicul. Acestea pot servi de inspirație pentru crearea unor dispozitive de mediere culturală la Timișoara. În vederea participării la formarea online, este necesară o conexiune stabilă la Internet și acces la platforma Teams.

28-29 octombrie, „Metode de mediere ludice în serviciul practicilor culturale în spațiul urban” – față în față, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara)

Sesiunea de formare co-animată de Françoise Feger va fi una aplicată, urmărind să creioneze proiecte de mediere care să fie dezvoltate pe termen lung și să pună în dialog trei colecții muzeale cu spațiul urban.

Participarea este liberă și gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil aici, până cel târziu 10 octombrie 2021”.  

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Protejarea expresiei creativității: o incursiune în sfera proprietății intelectuale aplicate cinematografiei

de Bianca Chera, senior associate , Marius Gheldiu, associate–...

Eurobarometru: Situația geopolitică face ca votul la alegerile europene să fie și mai important

Peste opt din zece europeni (81%) consideră că votul...

Crește contrabanda cu țigarete

Piața neagră a țigaretelor crește în martie 2024 până...