În 2021, doar prin intermediul HartaEdu.ro, Narada a generat soluții cu impact în educație în valoare de peste 1,5 milioane de lei

Date:

Dacă  în  anul 2020, odată cu debutul pandemiei de coronavirus, Narada a reușit să facă auzită vocea profesorilor pe platformele sale și copii din zeci de comunități defavorizate din țară au fost reconectați la școală, 2021 a fost anul când, prin intermediul noilor platforme, acțiunile Narada au ajuns să aibă acoperire națională, iar organizația s-a transformat într-o punte de legătură între mediul de business și educație. Antreprenorilor le-a fost evidențiat faptul că susținerea învățământului este de fapt o investiție în viitor, în timp ce copiii care au învățat pe platformele Narada au descoperit că școala poate fi pe lângă instructivă și foarte distractivă, dacă e adaptată condițiilor secolului 21. 

În 2021, am știut din capul locului că, în context pandemic, intervențiile Narada în educație se vor face într-un climat de incertitudine. Ne-am asumat aceasta si nu am așteptat condiții perfecte de drum”, spune Andra Munteanu, fondator Narada. „În acest context dificil, am avut o singură certitudine și un singur obiectiv –  să oferim sprijin tuturor copiilor care au nevoie de ajutor ca să aibă acces la educație. 2021 a fost un an care a demonstrat că solidaritatea pentru educație de calitate este posibilă în România. Am făcut astfel primii pași către o Românie în care resursele necesare pentru o școală adaptată timpului actual pot fi accesate și altfel decât prin hățișurile complicate ale fondurilor publice. Astfel, cei peste 300.000 de elevi din mediile vulnerabile ale României vor avea șansa de a trăi într-o lume în care accesul la educație de secol 21 să fie mai mult o normalitate decât un privilegiu”, mai spune fondatorul Narada. 

Platforma de educație remedială Naradix folosește un sistem inteligent de motivare. Fiecare copil înțelege concret că învață în folosul propriu

Naradix.ro, platforma de educație remedială pusă la dispoziția elevilor și profesorilor de Narada în mod gratuit, a fost creată în 2021, în doar câteva luni. Cu ajutorul unui număr de 50 de profesori şi 80 de voluntari, materia școlară esențială pentru clasele 0 – 8 a fost digitalizată și transmisă elevilor sub forma unui instrument care să-i ajute să recupereze lecțiile pierdute în pandemie și să îşi îmbunătăţească suplimentar cunoştinţele. 

Sondajele realizate de Narada au evidențiat faptul că cea mai mare parte dintre elevii care au învățat cu Naradix apreciază interactivitatea lecțiilor și folosirea elementelor de joc în scop didactic. Propriu-zis, elevii învață fără efort, interesul pentru lecții fiindu-le stimulat prin joc. Nu în ultimul rând, prin modul cum este conceput, Naradix demonstrează concret fiecărui copil că efortul depus pentru învățare îi aduce beneficii. Copiii cu rezultatele cele mai bune la testări au primit premii în valoare de peste 120.000 lei.

În 2021:

  • 18.396 de elevi au folosit platforma Naradix ca să recupere materie
  • 1.717 de profesori au folosit Naradix ca suport digital pentru lecții
  • Naradix a pus la dispoziție 4.672 lecții în format digital
  • Naradix a fost utilizat în proporție de 93% de elevi din România, iar 7% dintre utilizatori au fost copii români din 128 de țări
  • Naradix a pus la dispoziție 1008 teste și 370 de cursuri interactive
  • Naradix a oferit 565 de premii, în valoare de peste 120.000 lei elevilor proactivi, cu rezultate fooarte bune la testări
  • Au fost organizate 138 de ore live de către 12 profesori voluntari
  • 7663 elevi s-au înscris la webinarii pe timpul verii
  • 50 voluntari, elevi și studenți au oferit suport pe chat elevilor și profesorilor care utilizau platforma 

HartaEdu.ro – platforma care reflectă situația reală a sistemului de învățământ din România, de la dotări cu tehnologie, la infrastructură

        În 2021, peste 1.2 milioane de elevi au învățat în școli cu infrastructură inadecvată, o situație perpetuată de la o generație la alta. Sunt școli cu toalete în curte, fără alimentare cu apă, fără laboratoare sau biblioteci, lipsite de mobilier sau device-uri necesare actului didactic. HartaEdu.ro reprezintă soluția Narada pentru toate aceste situații. Platforma creată de organizație oferă instituțiilor și celor care au contact cu sistemul de învățământ posibilitatea de a semnala necesitățile pe o hartă a urgențelor din educație. Narada a gândit HartaEdu.ro ca o punte de legătură între mediul antreprenorial și domeniul educației. IMM-urile și societatea civilă primesc prin intermediul platformei, informații despre necesitățile din educație – de la solicitări ale școlilor, până la nevoi ale profesorilor și elevilor – și pot răspunde în cel mai scurt timp acestora. 

Funcţionând ca o platformă-voce a tuturor şcolilor din România, HartaEdu.ro a înregistrat în 2021 următoarele rezultate: 

  • 561 alerte, care reprezintă necesitățile a 109.477 elevi au fost înscrise pe HartaEdu în cele două luni de funcționare din 2021
  • 93 alerte, cu un impact asupra a 10.000 de elevi au fost rezolvate 
  • 1.481.182 lei reprezintă valoarea investiției pentru rezolvarea alertelor
  • 1.187 profesori și-au făcut conturi pe platformă
  • 16 companii și organizații s-au implicat în soluționarea alertelor în 2021
  • 71 de școli au fost echipate cu tehnologie modernă de studiu
  • 11 școli au fost dotate cu rechizite și materiale didactice
  • 8 săli de clasă, 2 curți ale școlilor au fost reamenajate și a fost oferit 1 autobuz pentru transportul elevilor

Deși credeam că am lăsat în urmă ce era mai greu, 2022 ne așază în față noi provocări, poate mai complicate decât cele prin care am trecut deja. Iată că la început de an a trebuit să ne reconsiderăm rapid prioritățile pentru a veni în sprijinul copiilor ucraineni sosiți la noi în țară. Pentru aceștia, mersul la școală reprezintă singura activitate care le aduce aminte de viața pe care au lăsat-o în urmă, singurul lucru care le asigură un echilibru atât de necesar în condițiile dificile în care se află. Însă, cu toată empatia pe care o avem pentru ei, pe lângă ajutorul pe care îl acordăm copiilor ucraineni, concretizat prin strângerea unui Fond de Rezilienţă pentru Educaţie, nu uităm că educația românească are nevoie de prim ajutor. În 2022, eforturile noastre de a aduce educația din România la nivelul secolului 21 se vor intensifica, iar Narada va interveni anul acesta prin proiectele sale, în mult mai multe zone, la nivel național,”, spune Andra Munteanu, co-fondator Narada.

Cu ajutorul partenerilor săi, Narada a reușit să găsească soluții care funcționează rapid pentru a rezolva problemele din educație, întreaga activitate fiind disponibilă în raportul organizaţional 2021. Există însă multe alte solicitări care își așteaptă soluționarea. Doar pe HartaEdu sunt înscrise în acest moment alerte ce vizează peste 180.000 de elevi. Aceștia pot fi ajutați foarte simplu, prin transmiterea unui SMS la 8845 cu textul „ELEV”, în valoare de 2 euro sau prin plata cu cardul pe site-ul organizației. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...