Încurajarea antreprenoriatului pe cont propriu

Date:

„Încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană din regiunea Sud Vest a României” constituie obiectivul proiectului Antreprenor 2020, cod Mysmis 105025, implementat de Asociația Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor Europroject (CCMP Europroject), în parteneriat cu Blocul Național Sindical și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în perioada 3 ianuarie 2018-17 septembrie 2021. Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, apelul România Start Up Plus. 

După cum ne informează beneficirii, „grupul țintă al proiectului Antreprenor 2020 a fost format din 634 de persoane, dintre care 344 femei, cu domiciliul sau reședința în mediul urban sau rural din regiunea Sud Vest, care doreau să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban din regiunea Sud Vest.

Toți membrii grupului țintă au beneficiat de formare antreprenorială, in ariile  tematice cele mai relevante pentru acest domeniu, respectiv: cadrul general în care activează afacerea, marketing-ul afacerii, finanțarea afacerii, managementul resurselor umane, fundamentarea și elaborarea unui plan de afacere. 

În urma concursului de planuri de afaceri desfășurat în cadrul proiectului, au fost selectate 73 de planuri de afaceri care au primit finanțare în cadrul proiectului de maximum 160 000 lei. Astfel, 73 de firme au beneficiat de capital de start-up, astfel înlăturandu-se un obstacol extrem de important al demarării unei afaceri, respectiv lipsa resurselor financiare. În plus, câștigătorii concursului au beneficiat de acțiuni de sprijin în cadrul proiectului Antreprenor 2020 pe mai multe paliere: au participat la stagii de practică în întreprinderi reale, în scopul dobândirii de abilități practice în domeniul în care vor demara noua afacere, au beneficiat de consiliere, consultanță, mentorat în scopul consolidării și punerii în aplicare a planului de afaceri și au fost sprijiniți în vederea înființării afacerilor. Funcționarea și dezvoltarea afacerilor finanțate au fost monitorizate permanent pentru a minimiza riscul de eșec al acestora, precum și pentru a asigura dezvoltarea afacerilor, nu doar supraviețuirea lor pe piață.

Cele 73 de firme au creat și menținut 210 locuri de muncă, ocupate de persoane cu domiciliul în regiunea Sud Vest Oltenia, astfel contribuind la creșterea nivelului de dezvoltare socio-economică a regiunii”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Protejarea expresiei creativității: o incursiune în sfera proprietății intelectuale aplicate cinematografiei

de Bianca Chera, senior associate , Marius Gheldiu, associate–...

Eurobarometru: Situația geopolitică face ca votul la alegerile europene să fie și mai important

Peste opt din zece europeni (81%) consideră că votul...

Crește contrabanda cu țigarete

Piața neagră a țigaretelor crește în martie 2024 până...