Inițiere în silvicultură pentru elevi

Date:

Pentru inițiere în domeniul silviculturii, 614 elevi din clase de specialitate din 7 licee au participat la a doua ediție a proiectului „Managementul forestier”, inclus în parteneriatul educațional dintre Junior Achievement (JA) România și Ingka Investments România. Activitățile s-au derulat în anul școlar 2020-2021.

Proiectul este parte a disciplinei Junior Achievement dedicată orientării profesionale și a programului internațional Succesul profesional și are ca obiectiv „familiarizarea elevilor cu aplicarea procedurilor moderne de management al pădurilor, cu necesitatea protejării și conservării fondului forestier, precum și cu modul în care tehnologia poate susține managementul durabil în domeniul silviculturii”.

JA România ne oferă detalii: „Cele trei module educaționale, dezvoltate în cadrul proiectului Managementul forestier, au fost derulate sub coordonarea cadrelor didactice, în sistem hibrid – la clasă și online –, iar materialele de studiu au putut fi accesate atât în versiune digital-interactivă, prin intermediul platformei internaţionale LMS JA Inspire™, cât și în variantă tipărită.

Consultanții voluntari Ingka Investments România s-au implicat în modelarea atitudinii tinerilor față de mediu, oferindu-le exemple de bună practică din activitatea profesională și subliniind importanța dezvoltării unei gândiri responsabile, orientată spre sustenabilitate și grija față de natură.

Sesiunile de tip job shadowing virtual le-au oferit celor 124 de elevi participanți, doritori să urmeze o carieră profesională în domeniul silvic, informații utile despre abilitățile necesare pentru a participa la activități precum munca într-un ocol silvic, efectuarea unei certificări forestiere sau implementarea tehnologiei în silvicultură prin utilizarea unor concepte/resurse inovatoare, cum sunt GIS-ul (Sistemul Informațional Geografic) sau dronele care ajută la culegerea, gestionarea și analiza datelor”.

Liceele implicate în implementarea proiectului Managementul forestier sunt: Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza”, Geoagiu, județul Hunedoara; Colegiul Tehnic Forestier Piatra Neamț, județul Neamț; Colegiul Tehnic „Ion Creangă”, Târgu Neamț, județul Neamț; Colegiul Tehnic Forestier Câmpina, județul Prahova; Colegiul Silvic „Bucovina”, Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava; Liceul „Ștefan Procopiu”, Vaslui, județul Vaslui; Liceul „Simion Mehedinți”, Vidra, județul Vrancea.

Proiectul este recomandat elevilor și profesorilor din învățământul profesional și tehnic, domeniul silvicultură. Informații despre proiect: https://www.jaromania.org/proiecte/managementul-forestier

Ingka Investments România este „o filială a Ingka Investments, divizia de investiții a Ingka Group – partener strategic în sistemul de franciză IKEA. Ingka Group (Ingka Holding B.V. și entitățile controlate) este unul dintre cele 11 grupuri diferite de companii care dețin și operează magazine IKEA în baza unor acorduri de franciză cu Inter IKEA Systems B.V. Ingka Investments administrează investiții în domeniul resurselor sustenabile și energiei regenerabile și are rolul de a asigura dezvoltarea pe termen lung a grupului și atingerea obiectivelor de sustenabilitate. În prezent, Ingka Investments deține și administrează responsabil aproximativ 243.000 de hectare de păduri în România, Lituania, Letonia, Estonia şi Statele Unite ale Americii”.

Junior Achievement România este „organizație nonprofit, fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip learning by doing și project based, adaptate învățării hibride, sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi și studenți din peste 1.670 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existență, iar în 2020, organizația s-a poziționat pe locul 7 în topul NGO Advisor, dedicat celor mai importante 500 de ONG-uri la nivel mondial”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate