Lanțul românesc de restaurante fast-casual cu specific grecesc Spartan anunță „finalizarea procesului de rebranding și refurbishing al restaurantului din VIVO! Mall Constanța, în urma unei investiții de 1.250.000 de lei. Aceasta este cea de-a doua locație modernizată de companie anul acesta, după restaurantul din City Park Mall Constanța, valoarea cumulată a investițiilor realizate în cele două unități ajungând la 2.250.000 de lei”.
Investitorii subliniază că „restaurantul din VIVO! Mall Constanța are o suprafață de aproximativ 110 metri pătrați și a fost complet reamenajat pentru a integra noua identitate vizuală a brandului și cele mai recente standarde operaționale dezvoltate de Spartan. În cele două locații din Constanța care au beneficiat de investiții în acest an sunt angajate peste 30 de persoane.
Procesul de modernizare a inclus implementarea noului concept de design, gândit pentru a crea o experiență mai plăcută atât pentru clienți, cât și pentru echipele din restaurante. Noua organizare a spațiului și optimizarea fluxurilor de lucru permit reducerea timpilor de operare și oferirea unor servicii mai rapide și mai eficiente.
Interesul publicului pentru noua locație s-a reflectat imediat, astfel că, în primele patru zile de la redeschidere, au fost înregistrați peste 1500 clienți, au fost comercializate 1223 produse din gama Gyros, iar vânzările au depășit 80.000 lei”.
Gabriel Melniciuc, CEO Spartan Restaurante: „Pentru noi, investițiile în experiența clienților și eficientizarea operațională sunt la fel de importante ca expansiunea rețelei și reprezintă fundamentul unei creșteri sustenabile pe termen lung. Ne dorim ca fiecare locație Spartan să ofere aceeași experiență personalizată, indiferent de orașul în care operează.
Redeschiderea restaurantului din VIVO! Mall Constanța marchează un nou pas în procesul de transformare a brandului la nivel național. În plus, investițiile realizate în cele două restaurante din Constanța reflectă încrederea companiei în potențialul pieței locale și în evoluția segmentului de restaurante cu servire rapidă.”
Spartan precizează că noua identitate vizuală face parte din amplul proces de rebranding „început de în decembrie 2024, care presupune introducerea unui nou logo și a unui nou concept de comunicare și design. Până în prezent, restaurante din Suceava, Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Piatra Neamț, Craiova și București au fost deja integrate în noua imagine.
Constanța reprezintă una dintre piețele strategice pentru dezvoltarea Spartan, într-un context în care piața HoReCa din România este estimată la aproximativ 7,8 miliarde de euro [agerpres], iar județul Constanța concentrează circa 7%* din această valoare, fiind a doua piață ca mărime după București. Prezența în cele mai importante centre comerciale din oraș permite brandului să răspundă cererii unui public divers, format din rezidenți, turiști și consumatori aflați în tranzit.
Clienții locației din VIVO! Constanța se pot bucura în continuare de întregul meniu Spartan cu produsele tradiționale, gătite după rețete proprii, pyta pregătită pe loc și sosurile marcă înregistrată, vedeta rămânând gyrosul, unul dintre cele mai apreciate produse disponibil în variante de pui, vită, porc și berbecuț. Spartan se diferențiază pe piață prin acest mix unic de carne, fiind singurul lanț care oferă această combinație”.
Spartan informează că „a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de peste 270 de milioane de lei la nivelul întregii rețele și aproximativ 4,5 milioane de clienți deserviți. Din cifra de afaceri totală, aproximativ 145 de milioane de lei au fost generate de locațiile proprii, iar 125 de milioane de lei de restaurantele operate în sistem de franciză.Investiți
a pentru deschiderea unui restaurant Spartan, în sistem de franciză începe de la 1.350.000 lei, iar costurile pentru a deveni francizat includ o taxă de 78.000 lei și plata unei redevențe lunare de 6% din vânzări”.
Spartan, caracterizat drept „cel mai mare lanț românesc de restaurante fast-casual cu specific grecesc, în sistem de franciză, din Europa de Est”, reamintește că „a fost fondat în 2012 de către antreprenorul Ștefan Mandachi. Începând cu anul 2012, Spartan face parte din grupul de francize Strong MND Corporation S.R.L. Rețeaua numără în prezent 58 de restaurante, dintre care 25 de spații proprii și 33 în sistem de franciză. Locații Spartan sunt deschise în București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, Brăila, Constanța, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Focșani, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Suceava, Târgu-Jiu, Timișoara, Turda, Turnu-Severin. La nivel național, rețeaua Spartan numără peste 1.000 de angajați.
Strong MND operează, alături de Spartan, alte 3 rețele de restaurante în regim de franciză: Hercule, cu trei restaurante, Tyranozaur (concept lansat în noiembrie 2025, cu planuri de expansiune în 2026: iulie în Botoșani, septembrie în Târgu Mureș și în discuții avansate în Alba Iulia și Arad) și Wokfull (restaurant cu specific asiatic deschis în mai 2025).
Ștefan Mandachi antreprenor în serie și fondatorul Spartan este absolvent de drept și fost avocat. A intrat în HoReCa după mai multe încercări de business, iar în 2012 a deschis prima locație Spartan, la Suceava. În ultimul deceniu, a construit un model de business scalabil, cu focus pe francizare, operațiuni standardizate și dezvoltare națională. Pe lângă activitatea din QSR, Ștefan Mandachi este implicat în multiple proiecte și inițiative, fiind unul dintre cei mai vizibili antreprenori români: Proiecte hoteliere (Mandachi Hotel & Spa din Suceava, hotelul cu peste 9.5 pe Booking.com); inițiative civice (#șieu/România vrea autostrăzi); campanii umanitare (Asociația Jeni Mandachi, sprijin pentru victimele COVID-19 și refugiații ucraineni); proiect educațional: Citește!, cu biblioteci publice în containere sub sloganul Cu lectura dai lovitura (peste 10.000 de volume au ajuns în zonele rurale defavorizate, în hub-uri educaționale); Freelant un proiect național care își dorește să încurajeze proprietarii de câini care țin animăluțele în lanț să le ofere libertate și o viață mai bună, dar și să sprijine primăriile pentru a educa populația (proiect deja implementat în satul Panaci, Vatra Dornei).
* estimare obținută prin agregarea cifrelor de afaceri pentru județul Constanța pe codurile CAEN corespunzătoare HoReCa.



