Investiție în amenajarea curții interioare a Institutului Oncologic București

Date:

Asociația Zi de Bine, împreună cu o echipă coordonată de arhitecta Alina Vîlcu, a amenajat curtea interioară a Institutului Oncologic București Prof. dr. Alexandru Trestioreanu, pentru copiii internați la secția de oncologie pediatrică și pentru părinții lor. Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin, au oferit 40.000 de euro pentru implementarea proiectului. A fost renovată și decorată curtea spitalului cu lemn, figurine și personaje stilizate, plante perene ușor de întreținut și spații de relaxare, au fost adăugate ghirlande luminoase și lampadare fosforescente. Acum, după cum subliniază realizatorii lucrărilor, „în timpul liber dintre tratamente, copiii internați văd pe fereastră o zonă gri, din care, printre betoane, răsare un smochin. Proiectul Ochi de lumină are scopul de a aduce un strop de frumusețe și culoare în curtea spitalului, pentru a însenina ziua unui copil aflat în suferinţă, internat la secția de oncologie”.

Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine: „În mai puțin de o lună de la demararea acestui proiect, curtea interioară a spitalului de oncologie a fost complet transformată. Deși nu putem alina durerea și neputința în contextul unui astfel de diagnostic, îi putem înconjura pe cei cei mici cu lumină, culoare și căldură. Deja avem zeci de reacții de la copii care-și lipesc năsucurile de geam să vadă mai bine, dar și de la părinți sau de la personalul medical care ne-au mulțumit pentru pata de culoare în cenușiul zilelor de pe secția de oncopediatrie.”

Dr. Bogdan Tănase, manager al Institutului Oncologic București Prof. dr. Alexandru Trestioreanu: „Este o inițiativă binevenită din cauză că o influență foarte mare în vindecare o are și psihicul pacientului. Iar psihicul bineînțeles că este influențat inclusiv de factori externi, cum ar fi peisajul, adică tot ce ne înconjoară. Și o oază de frumusețe cum este Ochi de lumină totdeauna poate aduce cu sine niște unde bune care să ajute la vindecare.”

Secția de oncologie pediatrică „se ocupă de evaluarea clinică și investigarea complexă a pacienților cu suspiciune de cancer, de stabilirea gradului de extensie a bolii și a diagnosticului stadial, oferă servicii medicale de chimioterapie și tratament paliativ. Tot aici se află și primul compartiment de îngrijiri paliative din România care funcționează într-o secție de oncologie pediatrică.

Institutul Oncologic București Prof. Dr Alexandru Trestioreanu este cel mai mare spital de oncologie din România, aici sunt primiți la tratament până la 40 de copii împreună cu însoțitorii lor, fiecare copil fiind însoțit de un adult pe toată durata spitalizarii.

De asemenea, Institutul este și centrul care coordonează rețeaua națională de Oncologie Pediatrică, membru al European Society for Medical Oncology și derulează cel mai ambițios program de screening pentru cancerul de col uterin din România”.

Asociația Zi de Bine reamintește că cei care doresc să-i susțină proiectele „o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauză socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro”.

 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Bursele JTI pentru Jurnalisti: lansarea editiei 2024-2025

Urmandu-si traditia, Bursele JTI pentru Jurnalisti lanseaza de Ziua...

FoodIntelForum AQUA Carpatica progresează, profitul avansează, veselia debordează

Cea de-a treia zi a FoodIntelForum AQUA Carpatica 2024 începe și...

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...