Invitație de la Nestlé Romania la 1uniFEST, de Ziua Internațională a Copiilor

Date:

Compania Nestlé România invită toți copiii din București la 1uniFEST, evenimentul organizat de Itsy Bitsy pe 1 iunie în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR), în zona delimitată de străzile Baba Novac, Câmpia Libertății, Liviu Rebreanu. Anunțând că „a pregătit pentru copiii mici și mari o sumedenie de distracții, produse și premii vesele, în cadrul unor concursuri menite să aducă bucurie și să contribuie la educația alimentară a celor mici și a părinților lor”, Nestlé România lansează invitația și oferă detalii:

Astfel, în zona parcului din dreptul străzii Baba Novac, veți găsi terenurile de joacă Nestlé, care sunt numerotate 19, 20 și 21, în culoarea verde, pe această hartă.

Avem o competiție de tras cu praștia la panou, baloane, jocuri de memorie, dar și jocuri care să îi ajute pe cei mici să își exprime preferințele în bucătărie prin intermediul NutriPorției. Acest ghid le arată copiilor și părinților ce opțiuni ar avea pentru o dietă echilibrată și completă. Pentru iubitorii de animale, avem standul PURINA unde vor avea loc demonstrații de dresaj canin, iar cei mici vor putea să învețe cum să aibă grijă de animaluțele lor de companie. Pentru prichindei, Nestlé Baby&Me a pregătit ateliere de colorat și o zonă de picnic și relaxare la umbra copacilor din parc. Așadar avem activități pentru toate preferințele și pentru toate vârstele.

„Invităm cu drag copii să vină la standurile noastre, va fi multă distracție, vor fi multe premii de câștigat și vor fi multe lucruri interesante de aflat despre cum să mâncăm sănătos, dar și gustos. În numele Nestlé România vreau să le mulțumesc prietenilor de la Itsy Bitsy pentru această ocazie extraordinară de a petrece cu copii în aer liber, celebrând sănătatea și voia bună”, spune Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé Romania.

Ne vedem pe 1 iunie, de la ora 09, în Parcul Al. I. Cuza, latura dinspre strada Baba Novac. Vă așteptăm cu drag!

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...