2021 se anunță un an bun pentru vânzările de autoturisme, fiind estimată o creștere de circa 15% a pieței locale, comparativ cu 2020, după cum afirmă Ionuț Anghel, director de vânzări Volkswagen. Nici anul 2020 nu a mers rău, în ciuda contextului defavorabil, impactul pandemiei de COVID-19 fiind minim.

„Anul 2020 a debutat în trombă, încuputul de an era comparabil cu anii de dinainte de criză. Toată lumea vorbea de o criză financiară, numai că ne-a lovit o criză sanitară, iar retroactiv, vorbind acum, a fost mai puțin rău decât ne așteptam, impactul crizei COVID-19 a fost unul minim. Referitor la 2021, pot spune că stăm mult mai bine față de 2020, se preconizează o creștere a pieței totale de 15%, iar noi suntem în siajul acestei creșteri”, a declarat pentru FoodBiz Ionuț Anghel, director vânzări Volkswagen.

Mărcile Volkswagen sunt aduse în România de către Porsche România, cel mai mare importator auto din România. Pe lista noutăților Volkswagen pentru România, în acest an, se numără și lansarea modelulul electric ID.4, fratele mai mare al lui ID.3.

DISTRIBUIȚI