Monumentul Voluntarului Român din Primul Război Mondial, marca identitară a complexului Oregon Park 

Date:

Artă contemporană şi istorie se regăsesc în complexul de birouri de clasă A Oregon Park din zona Pipera, dezvoltat de Portland Trust, odată cu amplasarea în complex a monumentului „Voluntarul”, creaţie a artistului britanic Colin Spofforth. În anul centenarului Marii Uniri şi la 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, lucrarea este dedicată jertfei ostaşilor români din Corpul Voluntarilor Ardeleni şi Bucovineni care au luptat în războiul pentru întregirea neamului din 1916-1918 şi după aceea s-au stabilit în zonă, au fost împroprietăriţi şi au întemeiat aşezarea Cetatea Voluntărească (la 1925), actualul oraş Voluntari. Cu ocazia dezvelirii monumentului, istoricul Petrică Tudoroiu a prezentat elemente mai puţin cercetate privind activitatea voluntarilor români transilvăneni şi bucovineni în anii războiului şi în contextul unirii, precum şi ulterior.

La rândul său, Robert Neale, Managing Director al Portland Trust, a subliniat: „Uneori, celebrăm succesul unui proiect cu o lucrare de artă – cu atât mai mult cu cât există un motiv bun, cum este și cazul aici. Oregon Park este un proiect uriaș pentru noi și merită un simbol plin de semnificații care să cinstească memoria soldaților care au luptat pentru a schimba lumea în care trăiau”.

Monumentul „Voluntarul” de Colin Spofforth celebrează statornicia şi perenitatea, cu trimitere la un timp al inocenţei. Prin abordarea ludică sugerată de forma şi de elementele unei marionete, lucrarea îndeamnă în acelaşi timp la o meditaţie asupra destinului uman („omul sub vremi”, invocat şi de Miron Costin, cu secole în urmă).

Lucrarea de artă modernă pe temă de istorie se armonizează cu personalitatea ansamblului Oregon Park: trei clădiri de birouri certificate BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Methodology) cu calificativul „Excelent”, una dintre ele, B, distinsă cu premiul CEEQA – Clădirea Anului în Sud-Estul Europei în 2018. Clădirile A și B, finalizate, sunt închiriate în totalitate de mari companii internaționale. Clădirea C este în construcție, cu termen de finalizare în primăvara lui 2019.

Întregul complex Oregon Park completează palmaresul de mari proiecte de clădiri pentru birouri dezvoltate de Portland Trust în Bucucreşti: Floreasca Park, Floreasca 169, Opera Center, Bucharest Business Park, Bucharest West.

 

 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Peste 15 speakeri internaţionali şi locali la EBcon. Cea mai mare conferinţă internaţională de Employer Branding din România

EBcon, prima conferinţă internaţională de Employer Branding din România,...

Program pentru susținerea afacerilor axate pe cafenele

Compania Artisan Coffee Gear anunță lansarea în 2024 a...

Acord de mediu pentru construairea unui parc de generatoare eoliene în județul Vaslui

Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) anunță că „proiectul...

Acces gratuit la cursuri în limba engleză acreditate Cambridge

Investiție privată în educație, liceul internațional online Spark Generation,...