Norofert: marja brută crește la 26% în semestrul I din 2023

Date:

Norofert, principalul producător de inputuri organice pentru agricultură din România, listat la Bursa de Valori București în piața AeRO (simbol BVB: NRF),  anunță rezultatele financiare aferente primului semestru din 2023. Pentru prima dată compania a publicat situațiile financiare atât conform RAS, cât și în conformitate cu IFRS (Standardele Internaționale de Raportare Financiară), ca parte a planurilor de viitor privind transferul în Piața Principală a Bursei de Valori București.

Conform RAS, compania a încheiat primele 6 luni din 2023 cu o marjă brută din vânzări de 26%, o creștere de 3 puncte procentuale, ca urmare a optimizărilor costurilor de producție. Cifra de afaceri înregistrată de companie este de 20,2 milioane de lei, o scădere cu 32,5% comparativ cu perioada similară din 2022, influențată în principal de lipsa de lichiditate din piața de agribusiness din prima jumătate a anului 2023, toate culturile fiind influențate de secetă. Comerțul cu cereale a fost redus din cauza volatilității fără precedent a prețului cerealelor.

Vlad Popescu, președintele Consiliului de Administrație, Norofert: „Norofert își consolidează poziția în piața agribusinessului, în ciuda provocărilor întâmpinate în acest an dificil. Anunțăm o îmbunătățire a marjei brute din vânzări, rezultat al eforturilor noastre de eficientizare a costurilor de producție. Rămânem ferm angajați în investiții strategice pentru dezvoltarea companiei pe termen lung. Publicarea situațiilor financiare conform IFRS și planurile noastre de listare pe piața principală a BVB reprezintă pași în acest sens. Ne bucurăm să anunțăm investiții semnificative în îmbunătățirea producției, cercetare și dezvoltare, precum și eficientizarea resurselor noastre, pentru a întări poziția noastră de lider în producția de inputuri organice pentru agricultură în România, și a pregăti direcția internaționalizării.”

Profitul net înregistrat de companie este de 3,1 milioane de lei, în scădere cu 45,6% față de perioada similară din 2022, ca urmare a creșterii costurilor de finanțare, precum și a decalării perioadei de recoltare a cerealelor și, respectiv, întârzierea înregistrării veniturilor din activitatea de farming. Acestea vor fi reflectate în situațiile financiare din semestrul doi.

foto ©NRF, linie solide

Investițiile planificate au continuat și au fost canalizate în 3 direcții principale: pentru fabrica din Filipeștii de Pădure, unde vor fi aduse îmbunătățiri ale fluxului de producție lichide, prin automatizări suplimentare și măriri ale capacităților de producție pentru produsele speciale, pe bază de microorganisme. O a doua direcție este finalizarea laboratorului de cercetare și multiplicare bacterii, pe o suprafață de aproximativ 400 mp, cu utilaje și instrumente de ultimă generație pentru multiplicarea comercială și cercetarea tulpinilor de bacterii în vederea dezvoltării de noi produse și o a treia direcție, pentru implementarea unui sistem de irigații pentru aproximativ 260 ha la ferma din Zimnicea.

Investițiile vor continua și în a doua jumătate a anului la fabrica din Filipeștii de Pădure, iar la ferma Zimnicea va începe implementarea unui sistem de irigații. Costul total al investițiilor se ridică la 850.000 de euro. De asemenea, s-a redus nivelul de îndatorare al Norofert prin rambursarea a peste 15 milioane de lei din datoriile bancare, fără a afecta fluxurile de numerar și activitățile curente ale Grupului.

La nivel de Grup, cheltuielile totale au scăzut cu 17,5%, până la suma de 22,8 milioane de lei. Cheltuielile cu materialele s-au diminuat cu 25,1% față de perioada similară din 2022, până la 11,8 milioane lei, influențate de reducerea costurilor de producție pentru gama de produse organice bazată pe microorganisme, ca urmare a punerii în funcțiune a laboratorului din Filipeștii de Pădure. Laboratorul acoperă integral nevoia de materie primă pentru producția curentă.

Rezultatele consolidate ale grupului includ atât performanțele companiei mamă, Norofert S.A., cât și ale filialei Agroprod CEV SRL, deținută în proporție de 100%. Agroprod CEV cultivă în regim ecologic un teren agricol de 1.000 de hectare în Zimnicea, județul Teleorman.

Raportul detaliat privind rezultatele financiare aferente semestrului 1 din 2023 poate fi consultat aici.

 


Norofert este principalul producător de inputuri organice pentru agricultură din România, fondat în anul 2000 de familia Popescu.  Norofert a evoluat constant, de la importator și distribuitor de îngrășăminte pentru agricultură, la cel mai important producător român de inputuri și produse fitosanitare pentru agricultura ecologică

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...