Nou parteneriat Bosch cu mediul academic

Date:

Grupul Bosch deschide un nou parteneriat cu mediul academic şi cu mediul economic: proiectul „Start lansat pentru o carieră de succes”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman POCU/90/6.13/6.14, derulat în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi cu compania de consultanţă în resurse umane Great People Inside. Peste 260 de studenți (foto Bosch) urmează să facă practică în industria auto la fabrica Bosch din Cluj în perioada 2018-2020, iar compania de profil le va oferi testare şi consiliere vocaţională. Proiectul are drept obiectiv „creşterea gradului de angajabilitate a studenţilor din regiunea Nord-Vest a ţării, prin participarea la programe de învăţare la locul de muncă”. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2,2 milioane de lei (cofinanţare 2,1 milioane de lei). Fiecare student implicat în program beneficiază de bursă, transport și masă. Studenţii sunt în an ante-terminal (II sau III) la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi alte instituţii Universităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Bistriţa Năsăud, la specializările automatică şi calculatoare, electronică, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, inginerie electrică, mecanică, construcţii de maşini, ştiinte economice şi gestiunea afacerilor, matematică-informatică.

Konrad Kaschek, managerul fabricii Bosch din Cluj, subliniază: „Suntem conștienți de importanța crucială a educației pentru generațiile viitoare de specialiști. Cunoștințele teoretice dobândite în timpul studiilor sunt foarte importante, dar, în același timp, aplicarea acestora în practică are un rol determinant. Ne dorim o integrare fluentă a tinerei generații într-un mediu de muncă inovativ. Suntem încrezători că prin programul Start lansat pentru o carieră de succes facem un pas înainte către atingerea acestui obiectiv”.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Protejarea expresiei creativității: o incursiune în sfera proprietății intelectuale aplicate cinematografiei

de Bianca Chera, senior associate , Marius Gheldiu, associate–...

Eurobarometru: Situația geopolitică face ca votul la alegerile europene să fie și mai important

Peste opt din zece europeni (81%) consideră că votul...

Crește contrabanda cu țigarete

Piața neagră a țigaretelor crește în martie 2024 până...