O nouă platformă bancară pentru clienți business  

Date:

Banca comercială digitală ProCredit Bank, orientată către dezvoltare, anunță lansarea platformei ProDigital Business, „destinată clienților persoane juridice care pot deschide acum un cont bancar 100% online. Noul serviciu al băncii este singurul din România care permite și autorizarea digitală a persoanelor fizice pe un cont business”.

După cum subliniază ProCredit Bank, „cu ProDigital Business, toate procesele de deschidere de cont și de autorizare de la ProCredit Bank pot fi efectuate digital. Acum și clienții persoane juridice pot încărca documente și pot furniza electronic informații necesare deschiderii și împuternicirii persoanelor responsabile de gestionarea contului business, din confortul biroului. Antreprenorii pot prioritiza astfel activitățile de dezvoltare a afacerii lor, investind timpul câștigat din eliminarea proceselor birocratice pe care activitatea cu o instituție financiară îl cere.

Platforma ProDigital Business este intuitivă și încorporează o interfață prietenoasă cu utilizatorii. Clienții pot deschide contul business 100% online în câțiva pași simpli, prin încărcarea și validarea cărții de identitate, identificarea reprezentanților legali sau a autorizatului pe cont printr-un apel video și validarea aplicației prin semnătură electronică.

Pentru a accesa noile servicii ProCredit Bank, clienții pot accesa următoarele link-uri:

Laurenția Popescu, Head of Banking Applications Support la ProCredit Bank: „ProDigital Business vine în întâmpinarea nevoilor clienților business, definite de eficientizarea operațiunilor desfășurate în relația cu banca. Clienții se lovesc de cele mai multe ori de birocrație și de un proces complex pe care trebuie să-l parcurgă personal. Drumurile la bancă pentru autorizări sau semnături reprezintă un factor de stres pentru companii, irosind totodată resurse și timp care ar putea fi direcționate către dezvoltarea afacerii. Autorizarea unei persoane fizice pe un cont al unei companii, fără ca aceasta și reprezentatul legal să se prezinte fizic în bancă, este un pas important în relația cu clienții și un aspect esențial în eficientizarea proceselor noastre interne. Mai mult, prin digitalizarea acestor operațiuni reducem considerabil cantitatea de hârtie utilizată, un obiectiv strategic important al băncii în ceea ce privește sustenabilitatea.“

ProCredit Bank  anunță, de asemenea, că începând cu luna decembrie „oferă servicii digitale care îndeplinesc majoritatea nevoilor bancare ale clienților săi, răspunzând digital celor mai multe dintre procesele pe care o companie le parcurge de-a lungul relației cu banca, de la deschiderea de cont, până la operațiuni curente.

ProDigital Business, decizia potrivită pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil

Lansarea platformei digitale vine în contextul aniversării a 20 de ani de activitate a instituției financiare în România. Singura bancă cu acționariat 100% german, ProCredit Bank încurajează deciziile potrivite pentru un viitor digital și sustenabil, atât în relația cu clienții persoane fizice, cât și cu cele juridice.

ProDigital Business este al doilea serviciu aniversar pe care ProCredit Bank îl lansează, după ProGreen Aniversar – cont curent destinat persoanelor fizice, care primesc garanția că activitatea lor bancară nu va susține proiecte care deteriorează mediul, ci va susține exclusiv inițiative sustenabile.

Digitalizarea și implementarea conceptului de sustenabilitate atât în operațiunile interne, cât și externe au jucat un rol important în dezvoltarea instituției în ultimii ani. Decizia de a transforma clasicele ghișee în zone 24/7, care să substituie lucrul cu numerar din sucursale a venit încă din 2016, când ProCredit Bank a devenit prima bancă din România care a introdus conceptul de sucursale cashless”.

ProCredit Bank România reamintește că „este parte a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului ProCredit. Pe lângă concentrarea sa operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania. Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt. Acționarii principali ai ProCredit Holding AG & Co. KGaA includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), compania olandeză DOEN Participaties BV, Banca de Dezvoltare KfW și IFC (parte a Grupului Băncii Mondiale).

În calitate de companie-mamă a grupului, în conformitate cu legea bancară germană, ProCredit Holding AG & Co. KGaA este supravegheată la nivel consolidat de către Autoritatea Federală Germană de Supraveghere Financiară (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de către Bundesbank din Germania”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...