OTP Bank România oferă fermierilor din România o nouă facilitate de finanțare de până la 90%, prin convenția APIA 2022

Date:

OTP Bank România anunță semnarea convenției cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin care pune la dispoziția fermierilor din sectorul creșterii animalelor o nouă facilitate de finanțare de până la 90% din valoarea subvenției.

Finanţările acordate în baza convenţiilor tripartite încheiate cu APIA, Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) au o structură de costuri avantajoasă, valoarea creditului fiind de până la 90% din suma înscrisă în adeverința solicitantului, iar dobânda aferentă creditelor acordate în lei este ROBOR 6M + maximum 2%. 

Prin intermediul acestor facilități, fermierii pot solicita finanțare pentru activitatea capitalului de lucru în sectorul creșterii animalelor, pentru care FGCR și FNGCIMM oferă garanție de maximum 80% din valoarea totală a creditului. 

„Semnarea convenției cu APIA reprezintă încă un pas al OTP Bank în direcția sprijinirii economiei locale, prin finanțări, parteneriate și inițierea de proiecte responsabile. Sectorul agricol este deosebit de important pentru dezvoltarea României și are un potențial uriaș și insuficient exploatat, până acum. Fermierii au nevoie de susținere adaptată nevoilor și particularităților activității lor, precum și de posibilitatea de-a învăța și utiliza practici mai sustenabile din punct de vedere financiar. Prin acest demers, OTP Bank își reiterează suportul atât pentru sectorul agro, cât și pentru progresul economic al României, în ansamblu”, a declarat Roxana Hidan, Director General Adjunct în cadrul Diviziei Afaceri.

Fermierii eligibili pentru subvenții APIA se pot adresa oricărei unități teritoriale OTP Bank România pentru accesarea acestei facilități de finanțare, în baza adeverinței de înregistrare fermier emisă de APIA, aferentă anului 2022. 

Lista unităților teritoriale poate fi consultată aici

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...