Pădurea de Miere Nestlé, extinsă printr-o campanie națională cu premii 

Date:

NESCAFÉ® anunță că „premiază în această toamnă consumatorii printr-o campanie inedită cu premii, în care fiecare înscriere unică înseamnă o șansă de câștig și un puiet de salcâm plantat în Pădurea de Miere Nestlé. Campania națională pentru consumatori are loc în perioada 2 octombrie-12 noiembrie, iar pe lângă premiile atractive prin care NESCAFÉ® vrea să recompenseze consumatorii loiali, marele obiectiv este extinderea Pădurii de Miere Nestlé din județul Giurgiu. Campania NESCAFÉ® are premii în valoare totală de peste 115.000 de lei, iar marele premiu este o mașină roșie Fiat 500 Hybrid Dolcevita”.

Ramona Hărătău, Coffee Mixes Business Lead SEE, Nestlé: „NESCAFÉ® are în ADN-ul său de brand global sustenabilitatea, iar prin acest demers ne dorim să generăm un impact chiar aici, în România, unde ne bucurăm de o bază puternică de consumatori loiali. Proiectul Pădurea de Miere este cel mai potrivit pentru a ne aduce contribuția la strategia locală de sustenabilitate a Nestlé România, cu atât mai mult cu cât NESCAFÉ® este unul dintre brandurile cele mai iubite din portofoliul nostru. Prin această campanie ne dorim să recompensăm deopotrivă consumatorii care aleg să savureze cafeaua noastră, dar și comunitatea locală, transformând fiecare înscriere într-un puiet de salcâm plantat în Pădurea de Miere. De asemenea, lansăm pe această cale și o invitație către consumatori și către partenerii noștri de afaceri, de a ni se alătura la plantarea din noiembrie, să vedem împreună cum se extinde Pădurea de Miere!” 

Nestlé România reamintește că, în noiembrie 2022, „a lansat Pădurea de Miere prin plantarea, în parteneriat cu Asociația Mai Mult Verde, a 20.000 de puieți de salcâm în Comuna Mârșa din județul Giurgiu, sub umbrela pilonului de sustenabilitate Nestlé for a Waste Free World. Puieții de salcâm au fost plantați pe o suprafață de 4 hectare, iar plantația va deveni o importantă sursă de polen pentru albine”.

Nestlé România anunță că „anul acesta, va relua plantările pentru extinderea Pădurii de Miere, în ideea de a da un ajutor prețios apicultorilor din zonă, creându-le un areal propice pentru familiile lor de albine.

Fiecare român poate contribui în mod direct la susținerea acestui proiect cumpărând produse NESCAFÉ® și înscriindu-se în tombola cu premii până pe 12 noiembrie 2023. Pentru fiecare participant unic la tombolă, Nestlé România și echipa NESCAFÉ® vor planta câte un puiet de salcâm în Pădurea de Miere.

Prin susținerea financiară a costurilor pentru puieți și a operațiunii de plantare, Nestlé România și NESCAFÉ® se implică direct și nemijlocit în crearea unui ecosistem în județul Giurgiu: o pădure de salcâmi ce va susține apicultorii din zonă și deci producția de miere. Acest efort reprezintă și un semn de apreciere al NESCAFÉ® față de consumatorii români care iubesc brandul și aleg să savureze această cafea zi de zi.

Fiecare dintre români poate contribui la această inițiativă de sustenabilitate cumpărând produse NESCAFÉ® și intrând în tombolă. De câștigat, câștigă comunitatea locală și noi toți – o nouă pădure, un nou plămân verde și o nouă sursă de polen pentru albine. Detalii pe www.nescafe.ro”.

 

 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Program de dezvoltare profesională creat de Junior Achievement România și Nestlé România

Organizația Junior Achievement (JA) România și compania Nestlé România...

Allview lansează tableta Prime H201 LTE

Brandul Allview anunță extinderea portofoliului de tablete prin lansarea...