Panou fotovoltaic industrial de 550 W în portofoliul Allview Industry – IMM

Date:

Compania Visual Fan SA, listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW, deținătoarea brandului Allview, anunță „dezvoltarea liniei de business Solar Energy, prin completarea portofoliului Allview Industry – IMM cu panoul fotovoltaic industrial monocristalin de 550 W”. 

Noul panou fotovoltaic este caracterizat ca „realizat la standarde de înaltă calitate și prezintă caracteristici tehnice superioare, precum: putere maximă nominală de 550 W, celule monocristaline ce oferă o eficiență ridicată de conversie de 21,20%, celule solare optimizate de tip 10 Bus Bar și Half Cell, sistem cu trei diode bypass care asigură funcționarea sistemului atunci când o parte din panou este umbrită și rezistență excelentă la sarcinile puternice ale vântului (2400 Pa) și încărcăturile de zăpadă (5400 Pa). Panourile fotovoltaice Allview sunt potrivite și adaptate condițiilor climatice din țara noastră.

Panoul fotovoltaic industrial de 550 W este gândit pentru a le oferi clienților soluții avantajoase pentru instalațiile de mari dimensiuni, având ca principal beneficiu reducerea costurilor de montare și ulterior reducerea costurilor cu factura de energie electrică și posibilitatea de a deveni prosumatori. În momentul achiziționării unui sistem folovoltaic industrial ce are în componență panouri de 550 W, cumpărătorii vor beneficia de economisirea resurselor financiare, deoarece prin dimensiunile generoase ale panourilor, spațiul destinat se va ocupa mai rapid, astfel vor fi montate mai puține accesorii (profile, cleme, mufe, cabluri etc). Alte beneficii ale utilizării acestui model sunt rezistența mecanică excelentă și reducerea pierderilor de putere datorată numărului mai redus de conexiuni între panouri. 

Tot în aceeași secțiune se regăsește posibilitatea de a apela la serviciile de consultanță pentru finanțarea IMM-urilor, în programele naționale care încurajează eficiența energetică, precum Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) și Acțiunea 4.1.1. – Programul Operațional Competitivitate (POC). Prin această modalitate, se oferă sprijin companiilor în demersul lor de a deveni propriul furnizor de energie și de a optimiza costurile lunare.

Pentru a beneficia de un consultant pentru implementarea proiectelor europene și naționale în eficiență energetică, se poate accesa: https://allview.ro/solarenergy/#industry”. 

Lucian Peticila – CEO Visual Fan SA

Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA: „Luând în considerare perioada dificilă și modificările care au loc în ceea ce privește economia, ne dorim să oferim soluții avantajoase în vederea reducerii costurilor cu energia electrică și utilizarea energiei regenerabile. În funcție de necesar, Visual Fan prin proiectul Solar Energy, oferă posibilități de personalizare a sistemelor fotovoltaice, tocmai pentru a contribui la independența energetică și la protejarea mediului înconjurător.”

Visual Fan precizează că, „din punctul de vedere al dimensiunilor, modelul de 550 W prezintă diferențe față de cele două modele de panouri fotovoltaice, 455 W și 470 W, lansate până în prezent. Noul model are dimensiunile 2286 x 1135 x 35 mm, cântărește 29 kg, este construit din sticlă temperată cu un conținut scăzut de fier și grosime de 3,2 mm. 

Panourile fotovoltaice industriale de 550 W sunt disponibile, începând de astăzi, pe site-ul: https://www.allview.ro/solarenergy/, în cadrul sistemelor fotovoltaice industriale din secțiunea Allview Industry – IMM. Pentru alegerea soluțiilor potrivite, clienții dispun de multiple modalități de personalizare a sistemelor fotovoltaice și de suportul companiei atât pe e-mail, cât prin telefon. 

Compania Visual Fan, prin strategia Green by Allview și echipele specializate din domeniu, se ocupă de realizarea montajelor din toată țara, termenul acestora fiind în medie de 2 săptămâni, din momentul semnării contractului. Cumpărătorii au posibilitatea de a vizualiza online disponibilitatea montajelor și de a solicita oferta, totul fiind la un click distanță”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...