Peste 100 de tineri muzicieni înscriși la Concursul Internațional George Enescu 2022

Date:

La a XVIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu ce se va desfășura în acest an, s-au înscris peste 100 de tineri muzicieni din 32 de țări, la cele patru secțiuni ale concursului – violoncel, vioară, pian și compoziție: 26 de înscrieri la secțiunea violoncel, 21 la vioară, 39 la pian și 22 de lucrări orchestrale și camerale la secțiunea compoziție, unde va fi acordat și un premiu pentru originalitate. 

Cei mai mulți concurenți sunt din România – 16, China – 15, Coreea de Sud – 14.  Cel mai tânăr concurent este un violoncelist de 13 ani. Media de vârstă a aplicanților este de 25 de ani. 

Concurenții declarați eligibili prin respectarea condițiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.

Dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Concursului și al Festivalului Internațional George Enescu: „În aceste vremuri complicate, am avut peste 100 de candidați înscriși la Concursul Internațional George Enescu. Următorul pas este ca juriul să analizeze toate aplicațiile și să selecteze acei tineri muzicieni care vor fi invitați să vină la București, în septembrie, să concureze pe scena Ateneului Român. Suntem fericiți pentru toate înscrierile și recunoscători pentru acest efort incredibil al tinerilor muzicieni.” 

Organizatorii subliniază că „într-o perioadă marcată de crize politice, economice și sanitare la nivel global, au venit în sprijinul tinerilor muzicieni interesați să participe la un concurs internațional de asemenea anvergură. Printre aceste măsuri, se pot menționa reducerea taxei de înscriere si simplificarea modalității de înregistrare a repertoriului din etapa online. Conform Regulamentului Concursului, înscrierea a fost posibilă pentru participanții de toate naționalitățile, născuți după 1 august 1989, pentru cele 4 secțiuni.    

Jurizarea pentru prima etapă a Concursului va avea loc online prin analizarea înregistrării video trimise de concurenți de către juriile de specialitate formate din muzicieni de renume internațional. Etapa online se va desfășura în luna mai 2022, iar anunțarea rezultatelor se va face până la data de 31 mai, pe site-ul Concursului.

Se acordă premii cu valoare totală de 120.000 euro, precum și promovare internațională și lansare artistică a celor mai talentați concurenți. Askonas Holt se alătură pentru prima dată Concursului Enescu în misiunea sa de a sprijini tinerele talente din muzica clasică. Una dintre cele mai importante companii de management al artelor din lume, Askonas Holt va oferi consiliere și sesiuni de mentorat în carieră câștigătorilor secțiunilor de pian, vioară și violoncel, timp de un an.

Înregistrările concurenților calificați pentru etapa online vor putea fi vizionate pe site-ul www.festivalenescu.ro astfel: secțiunea de violoncel va fi disponibilă din 9 mai, secțiunea de vioară din 11 mai și cea de pian din 13 mai, începând cu ora 12.00.  

Ediția din acest an se va deschide la Ateneul Român pe 4 septembrie cu Concertul de Gală susținut de Filarmonica George Enescu, sub bagheta maestrului Peter Ruzicka, în primă audiție mondială: An Axe For The Frozen Sea de Karlo Margetic, lucrare premiată la secțiunea compoziție (categoria Muzică Simfonică) la ediția precedentă a Concursului Enescu”. 

Concursul Internațional George Enescu este recunoscut ca „una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru tinerii muzicieni din toată lumea, construit ca o prelungire firească a Festivalului George Enescu – cel mai prestigios eveniment cultural organizat de România. De-a lungul timpului, Concursul Enescu a contribuit semnificativ la promovarea și lansarea multor mari artiști, aceștia păstrând mereu o le gătură de suflet cu Enescu și cu România. 

Concursul Enescu este un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii”.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Bursele JTI pentru Jurnalisti: lansarea editiei 2024-2025

Urmandu-si traditia, Bursele JTI pentru Jurnalisti lanseaza de Ziua...

FoodIntelForum AQUA Carpatica progresează, profitul avansează, veselia debordează

Cea de-a treia zi a FoodIntelForum AQUA Carpatica 2024 începe și...

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...