Piața berii, 272 milioane euro, contribuție la bugetul de stat în 2021

Date:

Asociația Berarii României, care, prin producători pe care-i reunește, furnizează 85% din cantitatea de bere băută în prezent în România, prezintă date referitoare la piața berii în 2021; reținem:

– volumul pieței – „s-a menținut la nivelul anului anterior; a înregistrat o scădere de -0.7% în volum, ceea ce înseamnă 16,6 milioane hl”

– consum – berea lager domină preferințele de consum, cu „o pondere de 93,6%, în ușoară scădere față de anul anterior. Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 3,8% din piață, iar berea fără alcool a deținut o pondere de 1,7%. Ultimele două categorii au înregistrat cel mai mare salt anul trecut față de 2020, respectiv 21% în cazul mixurilor și 20% în cazul berii fără alcool. Specialitățile – berea neagră, nepasteurizată, albă, ale, roșie etc. – dețin 0,9% din piață și sunt cele mai afectate de criza Covid-19. Categoria a marcat anul trecut o scădere puternică, de 43% față de anul anterior, continuând trendul descendent înregistrat anul anterior (-28%)”

– ponderea deținută de sectorul horeca în vânzările de bere – „a crescut doar cu un procent față de 2020, la 9% anul trecut, comparativ cu o pondere de 15-20% în anii de dinainte de pandemie”

– ambalaje – ca preferințe, „structura în funcție de ambalaj a pieței berii pe parcursul celui de-al doilea an de criză Covid-19 a reluat tendințele de dinainte de pandemie. Vedeta incontestabilă a anului 2021 a fost sticla, cu o creștere de 4 puncte procentuale față de anul anterior, după un prim an pandemic de scădere. Și doza și butoiul înregistrează creșteri, în cazul berii ambalate la cutie tendința ultimilor ani fiind de avans constant, iar în cazul KEG-ului, mulțumită unor perioade mai îndelungate de funcționare a sectorului Horeca, 2021 a adus o ușoară revenire, fără însă a ajunge la ponderea deținută înainte de criza sanitară. PET-ul este singurul tip de ambalaj care a scăzut anul trecut, cu peste 5 pp. Ponderea pe fiecare tip de ambalaj – sticlă: 31,6%, doză: 24,3%, butoi: 2,6%, PET: 41,5%”

– investiții – 100,5 milioane euro în 2021, în creștere cu aproape 28 milioane euro față de 2020; investițiile cumulate ale membrilor Berarii României de la înființarea Asociației au atins 1,8 miliarde euro

contribuții la bugetul de stat – anul trecut, 272 milioane euro; nivelul contribuției cumulate din partea membrilor Asociației în ultimii 18 ani a depășit 4,4 miliarde euro

– importuri – „piața locală a berii continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând de 97% din consumul intern; pe parcursul anului 2021, importurile au cunoscut o ușoară creștere de 0,5 milioane hl, atingând un total de 0,69 milioane hl” 

– exporturi – „au scăzut ușor, cu 0,04 milioane hl față de anul anterior, atingând un total de 0,49 milioane hl

– număr de producători – a crescut la 93, față de 86 în 2020 

Mihai Voicu, președintele Asociației Berarii României: „Venim după un an 2021 complicat, în care vânzările de bere în baruri și restaurante au crescut ușor față de 2020, dar închiderile și restricțiile privind orele de funcționare și numărul de clienți în sectorul horeca, alături de regulile stricte de carantină, au împiedicat revenirea la nivelurile de dinainte de pandemie. 2022 se anunță chiar mai provocator, în special din cauza situației macroeconomice la nivel local și global, a inflației record cu care ne confruntăm, dar și a războiului din Ucraina. În ciuda tuturor acestor constrângeri, acordăm și anul acesta o atenție deosebită activităților de dezvoltare durabilă, sustenabilitate și consum responsabil și sperăm ca piața berii din România să își continue maturizarea.”

Julia Leferman, director general al Asociației Berarii României: „Preferința românilor pentru berea fără alcool sau cu un conținut scăzut de alcool, cum sunt mixurile de bere și berile aromatizate este în creștere, urmând de altfel și tendința europeană de consum. Deși cu o pondere mică din piață, aceste segmente au înregistrat anul trecut creșteri semnificative în România, de aproximativ 20% față de anul anterior. Aceasta confirmă preferințele tot mai variate ale românilor în materie de bere, dorința de a experimenta gusturi noi, speciale, dar și posibilitatea de a savura gustul berii în situații în care consumul de alcool nu este permis.”

Membrii Asociației Berarii României sunt: Bergenbier SA, Heineken România SA, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries, Martens, microberăriile Clinica de bere, Scorilo, reprezentanți ai producătorilor de materii prime Souflet Malț România, Asociația Producătorilor de Hamei din România.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...