Piața cărnii de pasăre și a ouălor de consum nu va fi afectată de focarul de gripă aviară identificat în țara noastră

Date:

Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) prezintă o analiză pe baze științifice, sub semnătura președintelui Consiliului Director, prof. univ. dr. Ilie Van, asupra efectelor în plan economic ale focarului de gripă aviară identificat recent în țara noastră, cu asigurarea că piața cărnii de pasăre și a ouălor de consum nu va fi afectată:

„Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), prin Consiliul Director, asigură consumatorii că prin acțiunea de stingere a focarului de gripă aviară identificat la finalul lunii trecute și limitarea răspândirii virusului, piața cărnii de pasăre și a ouălor de consum nu va avea de suferit. Produsele avicole livrate din fermele de creștere a păsărilor și industria de procesare din țara noastră sunt sigure din punct de vedere al sănătății publice, virusul H5N1 izolat fiind un virus înalt patogen pentru păsări, dar cu risc aproape de zero în ceea ce privește sănătatea publică.

UCPR informează că gradul de autosuficiență la carnea de pasăre (cât se produce în România din cât se consumă) este de cca 94-95% și 100% la ouă de consum, efectivele afectate de acest focar de gripă aviară reprezentând 0,07% din totalul efectivelor de carne de pasăre crescute într-un an în fermele avicole din România.

Consiliul Director al UCPR,  reamintește că, în cazul focarului de gripă aviară, serotipul H5N1, identificat în trei ferme de pui de curcă ale aceluiași agent economic de pe platforma avicolă de la Codlea,  ANSVSA a acționat cu operativitate, atât la nivel central cât și prin structurile teritoriale, încă din faza de suspiciune și a izolat conform legislației în vigoare zona de protecție și zona de supraveghere din jurul focarului. Planul de măsuri întocmit de reprezentanții ANSVSA împreună cu autoritățile locale a fost transmis la UCPR, societăților și fermelor din zonele delimitate și a fost și este respectat în totalitate prevenind astfel răspândirea virusului în alte ferme avicole. Astfel, NU a mai fost identificată prezența virusul gripei aviare în ferme de pui de carne de găină, în ferme de găini ouă consum sau în ferme de reproducție.

Conform Raportului Științific al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) din 15 decembrie 2022, în perioada octombrie 2021 – septembrie 2022, în 37 de țări din UE și SEE au evoluat 6614 focare de gripă aviară, din care 2520 de focare la păsări domestice și restul la păsări sălbatice și păsări de colivie. În perioada 10 septembrie 2022 – 2 decembrie 2022, au mai evoluat un număr de 1163 de focare de gripă aviară din care 398 focare la păsări domestice în 27 de țări din UE și SEE. În țările vecine României numărul focarelor la păsările domestice a fost: Ungaria – 290, Polonia – 98, Bulgaria – 16. 

Consiliul Director al UCPR menționează că, în condițiile în care presiunea infecțioasă în Europa și în țările vecine a fost și este extrem de ridicată, fără precedent, în România, în perioada de referință, au evoluat doar 3 focare de gripă aviară la păsări domestice. Menținerea efectivelor de păsări din ferme indemne la acest virus, demonstrează faptul că programele de bio-securitate, stabilite prin Ordin al Președintelui ANSVSA și cu consultarea membrilor UCPR, sunt  eficiente.

UCPR a colaborat permanent și continuă să colaboreze cu ANVSA și cu fermele avicole din țară, pentru a suplimenta măsurile de bio-securitate și solicită autorităților statului o exigență sporită în ceea ce privește comerțul intracomunitar mai ales din țările cu incidență ridicată a virusului gripei aviare.

Conform Observatorului Prețurilor la nivel european, prețurile la poarta fermei în săptămâna 4 din anul 2023 se mențin la nivelul perioadei anterioare la carnea de pasăre și în ușoară scădere la ouă de consum.”

Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) este definită ca „o asociație cu caracter profesional, fără scop lucrativ, non-guvernamentală, autonomă, cu personalitate juridică, construită pe criteriul specificului activității de ramură avicolă. Constituită în anul 1993 cu scopul realizării unității organizatorice a crescătorilor de păsări din România, UCPR îndeplinește rolul de liant între agenții economici care activează în domeniul aviculturii, reprezentând şi comunicând interesele societăților avicole în relația cu instituțiile statului, precum și în relația cu publicul larg. UCPR nu se implică în relațiile comerciale ale membrilor ei”. 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...