Piața de investiții din România a înregistrat tranzacții de peste jumătate de miliard de euro în primele nouă luni din 2021

Date:

Valoarea totală a investițiilor imobiliare a depășit 540 de milioane de euro în România în primele nouă luni din 2021, aproape jumătate din suma tranzacționată fiind înregistrată în trimestrul al treilea al anului, potrivit consultanților Colliers România. Piața de investiții a scăzut în ansamblu, raportat la tranzacțiile imobiliare de 820 de milioane de euro încheiate în aceeași perioadă din 2020, și se simte o contracție a randamentelor investiționale pentru activele industriale și de birouri de clasa A.

Cererea pe piață rămâne robustă, în condițiile în care lipsa de produse a limitat volumul total. Consultanții Colliers remarcă faptul că mai multe elemente importante rămân pe agendă pentru următoarele trimestre, în principal, dar nu exclusiv, în sectorul birourilor.

Totodată, CTP a cumpărat de la Zacaria un portofoliu de depozite de 110.000 de metri pătrați, din mai multe orașe, pentru 60 de milioane de euro, iar Fortress, un fond de investiții sud-african, și-a făcut intrarea pe piața locală de logistică prin achiziționarea noului proiect ELI Park 1 de lângă București (50.000 de metri pătrați) de la Element Industrial/Paval Holding, într-o tranzacție de aproximativ 30 de milioane de euro.

„Două noi tranzacții industriale și logistice au dus totalul investițiilor industriale din acest an la peste 150 de milioane de euro, reprezentând aproape 30% din volumul total, un salt semnificativ de la 80 de milioane de euro pentru tot anul 2020 și de aproape 60 de milioane de euro în 2019 și 2018. Cum acest sector va înregistra tranzacții de peste 200 de milioane de euro până la finalul anului, 2021 va fi unul din cei mai buni ani din istorie din prisma ponderii industrialului în total activitate, iar randamentele pentru astfel de active probabil se vor comprima și în România”, explică Robert Miklo, Head of Capital Markets la Colliers.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman 

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de...

România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din...

ANALIZĂ XTB: Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?

Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit...