Prețurile petrolului revin la nivelul de dinaintea pandemiei, după decizia OPEC de a menține producția neschimbată

Date:

Într-o nouă analiză realizată de Ionuț Paulenco, analistul de piață pentru România al platformei de investiţii eToro, se arată că piețele s-au confruntat cu o volatilitate ridicată săptămâna trecută, în anticiparea unei redresări puternice a economiei în SUA care a adus tumult pe piețele de obligațiuni. Investitorii se tem că o posibilă creștere a inflației ar putea ridica ratele dobânzilor, iar pachetul propus de stimulare a economiei va înrăutăți lucrurile din acest punct de vedere. Senatul american a aprobat în acest weekend ajutorul generos de 1,9 trilioane de dolari al administrației Biden pentru administrațiile locale, companiile mici și cei 1.400 de dolari pentru majoritatea americanilor.

Piețele s-au calmat însă după asigurările venite din partea șefului Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, că un eventual puseu de inflație ar fi considerat ca un eveniment unic iar Fed nu va crește dobânzile până când piața forței de muncă nu se va recupera pe deplin. Raportul pe februarie privind numărul salariaților din alte domenii decât agricultura a excedat așteptările, arătând o revenire puternică a ocupării forței de muncă. Luna trecută economia americană a creat 379.000 de noi locuri de muncă, de două ori mai multe decât așteptările Wall Street. Rata șomajului a scăzut la 6,2%. Pe fondul știrilor macroeconomice bune, OPEC a surprins investitorii lăsând neschimbate țintele de producție, ceea ce a crescut prețul petrolului la nivelul maxim al ultimelor 14 luni – ajungand la nivelul pre-pandemie.

În Asia, China își ține ședința parlamentară anuală, care marchează începutul planului de dezvoltare al Chinei pe următorii cinci ani. Se așteaptă ca guvernul chinez să aducă în discuție obiective precum neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050 și investițiile masive în semiconductoare, un sector tehnologic important care s-a confruntat cu o penurie de cipuri în ultimele luni. Relația în curs de deteriorare dintre SUA și China rămâne o preocupare, separarea celor două mari economii și fricțiunile comerciale prezentând riscuri considerabile pentru bunăstarea economiei mondiale. Pe de altă parte, SUA și UE au declarat un armistițiu în disputa lor privind subvențiile pentru aeronave mari, suspendând taxele vamale timp de patru luni.

Despre eToro

eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care și le doresc, de la acțiuni la mărfuri până la active cripto. Suntem o comunitate globală cu peste 19 milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate copia tranzacțiile celor care au avut cel mai mult succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține sau vinde active, pot să își monitorizeze portofoliul în timp real, și pot tranzacționa oricând doresc.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman 

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de...

România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din...

ANALIZĂ XTB: Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?

Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit...