Prezență a companiilor românești și germane în Republica Moldova

Date:

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cooperare cu Comitetul German pentru Europa de Est (Ost-Ausschuss der Deutschen Wirtschaft) și cu Invest Moldova, a organizat o delegație de afaceri la Chișinău în perioada 26-28 iunie 2023.

AHK România subliniază că „vizita în Republica Moldova a avut ca scop principal întărirea cooperării economice dintre cele trei state, prin facilitarea contactelor și a parteneriatelor cu actori economici din această țară. Ca amplasament investițional, Republica Moldova are avantajul așezării sale geografice, al acordurilor de liber schimb încheiate și al unei zone libere economice.

Din delegație au făcut parte reprezentanți ai AHK România, ai Comitetului German pentru Europa de Est, ai Agenției de Dezvoltare Economică a Republicii Federale Germania – Germany Trade & Invest și nouă companii germane și românești din domenii precum siguranță rutieră, energie, distribuție de gaze, consultanță de afaceri, producția de mobilier, IT, consultanță imobiliară.

Membrii delegației au avut întâlniri cu Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova, Vladimir Bolea, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Victor Parlicov, ministrul energiei. Directorul general al AHK România, Sebastian Metz, a moderat o masă rotundă, la care au participat secretari de stat din guvernul moldovean, directori ai agențiilor guvernamentale, de investiții, ai ambasadei Germaniei din Republica Moldova, ai companiilor și asociațiilor germane de cooperare pe diverse domenii.

Sebastian Metz: „Dorim să intensificăm relațiile dintre România, Germania și Republica Moldova. Sunt optimist că stabilitatea politică se va menține și relațiile economice dintre cele trei țări vor deveni și mai strânse, în spiritul laitmotivului care ne ghidează în acest an: Strengthening Partnerships. Turn challenges into opportunities.” 

Vladimir Bolea, viceprim-ministru și ministru al agriculturii și industriei Alimentare: „Statutul de țară candidată la aderarea la UE, care ne va oferi în următorii ani o legislație armonizată și o piață favorabilă pentru producția și procesarea produselor agricole, sunt aspecte care creează oportunități de afaceri profitabile în țară și dau încredere investitorilor că intră pe o piață sigură.”

AHK România subliniază că, „la întâlnirea cu premierul Republicii Moldova s-a discutat despre oportunitățile de investiții și de afaceri pentru a dezvolta economia și a crea mai multe locuri de muncă, fiind subliniată și necesitatea intensificării colaborării dintre Republica Moldova și Germania pe segmente de interes comun”.

Prim-ministrul Dorin Recean: Guvernul Republicii Moldova creează condiții atractive investitorilor, cu accent pe debirocratizarea și digitalizarea proceselor, oferirea facilităților fiscale, creșterea productivității întreprinderilor mici și mijlocii și îmbunătățirea infrastructurii și logisticii.” 

AHK România anunță, de asemenea, că „programul delegației a mai cuprins vizite la Universitatea Tehnică a Moldovei și la patru companii germane ce desfășoară activități în această țară. Au fost de asemenea și multiple ocazii de interacțiuni personale și B2B cu parteneri locali.

Vizita la Chișinău reprezintă un preambul al Conferinței de afaceri româno-germane, pe care AHK România o va organiza în zilele de 28-29 septembrie la Berlin, în cooperare cu Comitetul German pentru Europa de Est, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Germane (DIHK), al Biroului Federal pentru Relații Externe și al Ministerului Federal pentru Economie și Protecție Climatică. La conferința din toamnă sunt invitați reprezentanți la nivel înalt din guvernele celor trei țări, Germania, România și Republica Moldova, alături de oameni de afaceri. Scopul evenimentului este întărirea legăturilor economice dintre cele trei state, în actualul context geopolitic dificil.

AHK România deține un mandat oficial pentru intensificarea relațiilor de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania, contribuind astfel la dezvoltarea economică a Republicii Moldova. În acest context a înființat la 1 ianuarie 2020 un Centru de competență pentru Republica Moldova, la sediul său din București”.

Foto: AHK România

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Mihai Daraban: Consiliul de afaceri România – EAU își va începe activitatea în scurt timp 

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României...

Politică şi politicianism în procesul integrării europene a României 

| de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române 

DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia

DIGI a făcut încă un pas în procesul de...

Finanțare, sustenabilitate, tehnologie: comandamentele FoodIntelForum AQUA Carpatica pentru tot anul

Timpul trece iar ecourile puternice ale FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția...