Program Bosch pentru formarea viitorilor lideri

Date:

Compania Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, lansează aplicațiile pentru programul Junior Managers (JMP), de formare și modelare a viitorilor lideri din organizație. Programul se adresează tinerilor absolvenţi cu rezultate universitare foarte bune și cu potențial excepțional pentru a prelua roluri de lideri în organizație: „Bosch caută persoanele care au atât rezultate academice excepționale și un potențial identificat în parcursul procesului de selecție, cât și capacitatea de a lucra în echipă și de a-i motiva pe ceilalți, excelente abilități interpersonale și deschidere pentru de a-și extinde rapid nivelul de cunoștințe și competențele profesionale”.

Bosch anunță că „are șapte noi poziții deschise, adresate celor interesați atât de domeniul comercial, cât și de cel tehnic, în cadrul unităților sale de producție din Cluj și Blaj”.

Programul JMP are până acum, la nivel național, „25 de absolvenți și tineri talentați care se regăsesc în diferite etape ale pregătirii și formării lor profesionale ca viitori lideri, fiind expuși tuturor ariilor specifice activităților de producție, atât în țară cât și în alte locații Bosch din lume. Durata programului variază între 18 și 24 de luni. Anual, prin intermediul JMP, Bosch oferă oportunități de carieră în diferite arii de interes, de la inginerie de producție sau calitate, până la contabilitate de gestiune, logistică, sau resurse umane”.

Ramona Bădescu

Coordonatorul programului, Ramona Bădescu, group leader HR în cadrul Grupului Bosch în România, subliniază: „La Bosch, credem cu tărie că liderii sunt direct responsabili de succesul și reputația companiei, iar scopul JMP este să susțină această viziune de formare a tinerilor care să conducă organizația viitorului. JMP este răspunsul nostru, ca organizație, la o lume în continuă schimbare, unde necesitatea dezvoltării abilităților de leadership nu a fost niciodată mai importantă”. 

Referitor la programul JMP, Bosch reamintește că din 2014, „recrutează anual noi generații de Junior Managers, tineri ambițioși cu o viziune clară asupra obiectivelor de carieră. În ultimii șapte ani, peste 1.300 de tineri și-au manifestat interesul pentru program și au acceptat provocarea de a-și dovedi abilitățile pe parcursul unui proces amplu și intens de selecție. Structurat ca un pachet individual de dezvoltare, JMP este un program de învățare accelerată ce oferă o privire de ansamblu asupra afacerii în toată complexitatea sa, cu o abordare practică. În timpul programului, participanții trec prin diferite fabrici, divizii și departamente ale companiei. În mod responsabil, aceștia participă la sarcini asociate activității și proiectelor zilnice și au acces la propriul buget de instruire. În plus, participanții beneficiază de o expunere complexă la ariile principale din business-ul Bosch, atât în țară cât și în alte locații din lume, trecând printr-o succesiune de stații a câte patru până la șase luni fiecare. Astfel, aceștia au posibilitatea de a combina expunerea la funcțiuni comerciale cu cele tehnice, cărora li se adaugă și o stație externă într-una din locațiile Bosch din afara țării. Viitorii lideri își pot cultiva competențele în domeniile lor de interes, pe segmentele în care care performează cel mai bine și care vor face diferența în evoluția viitoare a organizației. De asemenea, participanții beneficiază de mentorat direct din partea experților Bosch, dar și de o diversitate culturală și a proiectelor, cărora li se adaugă interacțiunea permanentă cu tehnologii de ultimă generație. Programul își propune ca tinerii ce astăzi sunt la început de drum să își poată asuma responsabilitatea de a conduce un departament, după o perioadă de șase până la opt ani de la absolvire”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Bursele JTI pentru Jurnalisti: lansarea editiei 2024-2025

Urmandu-si traditia, Bursele JTI pentru Jurnalisti lanseaza de Ziua...

FoodIntelForum AQUA Carpatica progresează, profitul avansează, veselia debordează

Cea de-a treia zi a FoodIntelForum AQUA Carpatica 2024 începe și...

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...