Program gratuit de instruire în acordarea primului ajutor lansat de Groupama și Fundația pentru SMURD 

Date:

Groupama, liderul pieței de asigurări din România, anunță lansarea la nivel național a programului „Salvatorii de vieți”, definit ca „un proiect prin care își propune să instruiască cât mai multe persoane în acordarea primului ajutor. Atelierele de instruire sunt gratuite și disponibile la nivel național”.

Inițiatorii subliniază că „programul Salvatorii de vieți face parte dintr-o inițiativă derulată la nivel internațional de Grupul Groupama, iar în România este desfășurată în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, voluntarii din cadrul organizației susținând ateliere în cadrul cărora participanții sunt instruiți cum să recunoască o situație de urgență și cum să intervină corect până la sosirea echipajelor de urgență.

Potrivit celor mai recente statistici, doar 20% dintre români declară că au noțiuni de bază privind acordarea primului ajutor, în timp ce peste 80.000 de oameni mor anual pentru că nu primesc la timp primul ajutor într-o situație de urgență. În acest context, Groupama a lansat programul “Salvatorii de Vieți”, un program deschis tuturor celor care își doresc să învețe cum să acorde primul ajutor. Atelierele de instruire sunt disponibile în diverse orașe din țară, acestea putând fi organizate și la cerere, acolo unde există suficienți doritori. Înscrierile se fac online, prin platforma https://salvatoriidevieti.groupama.ro/.

Până în prezent, prin acest program au fost instruite peste 1000 de persoane din peste 40 de orașe din țară, printre care București, Cluj-Napoca, Brașov, Constanța, Galați, Baia Mare, Oradea, Timișoara, Arad, Drobeta Turnu Severin, Reșița, Iași sau Botoșani”.

Georgiana Miron, director marketing, comunicare și servicii clienți Groupama: „Un accident se poate întâmpla oriunde, oricând și oricui, trebuie deci să putem conta pe oricine. Primul ajutor poate face diferența între o viață pierdută și una salvată și ne poate transforma pe oricare dintre noi în salvatori. Aceste motive stau la baza programului pe care, alături de partenerii noștri de la Fundația pentru SMURD, îl transformăm acum într-o inițiativă națională și accesibilă tuturor, în mod gratuit. Suntem recunoscători că putem face asta, alături de Grupul nostru, de o echipă și un partener preocupați în mod real de comunitățile noastre.”

Dr. Ioana Dărămuș, coordonator al activității Fundației pentru SMURD: „Instruirea populației în prim ajutor este un standard internațional la care societatea noastră trebuie să adere. Cu cât instruim mai mulți oameni, cu atât salvăm mai multe vieți, statisticile internaționale demonstrând clar acest lucru. Este vorba de manevre simple, la îndemâna oricui, dar care fac diferența în situații de urgență și prin care putem salva viața unui semen al nostru, poate chiar a unui membru al familiei noastre. Acest program, care continuă colaborarea începută în 2022 cu Groupama, ne dorim să ajungă la cât mai mulți oameni și se alătură eforturilor făcute și prin voluntarii Fundației pentru SMURD de a instrui populația în acordarea primului ajutor.”

După cum precizează inițiatorii programului, „cu ajutorul voluntarilor Fundației pentru SMURD, participanții pot învăța cum să recunoască în mod corect o situație de urgență, cum să realizeze resuscitarea cardio-pulmonară și manevre de dezobstrucție a căilor aeriene superioare, atât în cazul adulților, cât și în cazul sugarilor și copiilor.

Prin strategia sa de CSR, Groupama țintește să aducă o schimbare semnificativă în comunitate și să răspundă unor nevoi reale. Solidaritatea, responsabilitatea și proximitatea sunt valori care guvernează activitatea Groupama, iar compania va continua să investească în parteneriate de lungă durată, dar și în acțiuni ferme, cu beneficii tangibile pentru clienți și comunitățile locale”.

Groupama este liderul pieţei de asigurări din România, „recunoscut pentru calitatea serviciilor şi soluţiile flexibile de asigurare oferite celor peste 1,5 milioane de clienţi individuali şi peste 110.000 de companii. Parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, Groupama își orientează strategia în jurul creșterii sustenabile, urmărind să câștige preferința clienților. Misiunea companiei este de a-și ajuta clienții să-și trăiască viața cu optimism, zi de zi și în momentele definitorii, știind că mai important decât obstacolul din față este pe cine au alături. Parteneriatul este un element central al viziunii Groupama și stă sub semnul responsabilității și al solidarității, având la bază expertiza unui Grup internațional, alături de experiența și devotamentul unui asigurător local. Mai multe informații pe www.groupama.ro”.

Fundația pentru SMURD este „o organizație non-guvernamentală, înființată în 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană. Promovând transparența și profesionalismul, Fundația pentru SMURD susține, prin toate proiectele dezvoltate, activitatea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD). Fundația funcționeaza independent, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Mihai Daraban: Consiliul de afaceri România – EAU își va începe activitatea în scurt timp 

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României...

Politică şi politicianism în procesul integrării europene a României 

| de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române 

DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia

DIGI a făcut încă un pas în procesul de...

Finanțare, sustenabilitate, tehnologie: comandamentele FoodIntelForum AQUA Carpatica pentru tot anul

Timpul trece iar ecourile puternice ale FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția...