Proiect de achiziționare a unor unități de terapie la domiciliu

Date:

Achiziționarea a cinci unități de terapie intensivă pentru acasă, necesare copiilor cu afecțiuni oncologice sau alte boli grave, constituie esența proiectului #BINEintensiv, demarat de Asociația „Zi de Bine”, împreună cu Asociația „Marinuș Gălbenuș”.

Proiectul are două componente majore: achiziționarea echipamentelor și aparaturii medicale necesară pentru îngrijirea la domiciliu a unui copil grav bolnav și componenta umană, de la asistență medicală, sprijin educațional pentru copiii care nu mai pot merge la școală până la sprijin psihologic pentru copii și pentru părinți. Un kit de terapie intensivă pentru acasă va include un pat de terapie, scaun rulant pliabil, saltea antiescare, concentrator oxigen portabil, saltea antidecubit, monitor funcții vitale, aparat aspirare căi respiratorii superioare, aparat aerosoli și un kit de îmbăiere la pat. Costul unui kit este de aproximativ 6.500 de euro. Fiecare unitate de terapie intensivă pentru acasă va rămâne la domiciliul familiei atât cât va fi nevoie de ea, urmând ca apoi să ajungă la un alt copil. Bugetul necesar pentru implementarea proiectului BINEintensiv este de 35.000 Euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației „Zi de Bine”: Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank. 

Asociația „Marinuș Gălbenuș” a fost înființată de un tată, Mirel Dolofan, îndurerat după ce fiul său, Marinuș, a pierdut lupta cu cancerul: „Marinuș era un băiețel vesel, năzdrăvan, un prieten al oamenilor de tot felul, un puști zâmbitor, curajos și generos. Timpul alături de Marinuș m-a învățat cum să trăiesc cu durerea, cum să o înțeleg, cum să îi înțeleg pe cei care trec prin aceeași luptă ca noi, m-a învățat să fiu blând și mai atent la nevoile celor din jur, dar mai ales m-a învățat să ajut, atât cât pot”.

Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației „Zi de Bine”: „Nu ne putem imagina durerea și șocul la aflarea unui astfel de diagnostic, însă putem înțelege cât de mare este nevoia de a fi sprijinit în aceste momente. Cele cinci kituri reprezintă un ajutor într-un moment crunt, atât  pentru ca un copil care suferă să poată dormi mai bine, să poată respira mai bine, cât și pentru părinții săi, care se asigură astfel că îi oferă celui mic cea mai bună îngrijire de care poate avea parte acasă.  Îi invităm pe toți cei care vor să ne fie alături, să doneze pentru această cauză”.

Tot în luna decembrie, Asociația „Zi de Bine” lansează un proiect inedit: 31 de cazuri sociale care au nevoie de susținere, oamenii fiind invitați să doneze pentru acel caz cu care rezonează. 31 de zile. 31 de familii. 31.000 de lei.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine în luna decembrie , o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin intermeniul FB fundraiser: shorturl.at/tGKZ6.

Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Asociația „Zi de Bine” reamintește că scopul ei „este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local. Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor. 

Dacă aveți un proiect în care credeți, dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro”. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...