Proiectul Smart Grid CARMEN a devenit oficial Proiect de Interes Comun al Uniunii Europene

Date:

Proiectul Smart Grid Carpathian Modernized Energy Network (CARMEN), dezvoltat de către  Delgaz Grid SA și CNTEE Transelectrica SA în parteneriat cu operatorul de transport maghiar,  MAVIR Magyar Villamosenergia-ipari Átviteli Rendszerirányító ZRt, a primit aprobarea finală de  la Uniunea Europeană, fiind inclus pe lista a cincea a Proiectelor energetice de Interes Comun  (PIC). În 29 aprilie 2022 a intrat în vigoare Regulamentul delegat al Comisiei, 564/2022 din 19  noiembrie 2021, în urma aprobării de către Parlamentul European și Consiliu, prin care Proiectul CARMEN devine oficial Proiect de Interes Comun în aria tematică Smart Grid. 

Proiectele de Interes Comun sunt proiecte-cheie de infrastructură energetică transfrontalieră  pentru construirea unei piețe europene interne a energiei mai integrată și mai reziliență și pentru  urmărirea obiectivelor în materie de energie și climă. Actuala Listă PIC cuprinde 98 de proiecte:  67 de proiecte în domeniul transportului și stocării energiei electrice, 20 în domeniul gazelor  naturale, 6 proiecte de rețele de CO2 și 5 proiecte de rețele electrice inteligente. 

Proiectul CARMEN are o valoare de aproximativ 150 milioane euro, cererea de finanțare urmând a fi depusă în a doua jumătate a anului 2022. Implementarea se va derula pe o  perioadă de 6 ani, începând cu anul 2023 și până în 2028. 

Faptul că proiectul CARMEN a obținut statutul de Proiect de Interes Comun este un real  succes pentru compania noastră, fiind cel mai ambițios proiect de investiții al României în  infrastructura de distribuție a energiei electrice din Regiunea Nord-Est. Suntem recunoscători  colegilor din Delgaz Grid și partenerilor noștri de la Transelectrica și MAVIR pentru eforturile  depuse care au condus la acest rezultat. Avem convingerea că proiectul CARMEN va deveni un  model de bună practică din punct de vedere al colaborării dintre actorii sectorului  electroenergetic, în perspectiva adaptării la cerințele europene privind decarbonificarea,  digitalizarea și securitatea energetică”, declară Volker Raffel, CEO al E.ON România. 

Obținerea calității de Proiect de Interes Comun pentru proiectul CARMEN marchează un punct  de referință în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii energetice transfrontaliere în contextul  cooperării operatorilor de transport și distribuție. Pentru a face față tuturor transformărilor din  sectorul energetic susținute de agenda europeană, este necesară o abordare globală, în spiritul  colaborării și al împărtășirii informațiilor. Ne aflăm în contextul în care doar implementând  interoperabilitatea între sistemele noastre, printr-o cooperare pragmatică și curajoasă, putem  adapta rețelele la noile configurații ale sistemelor electroenergetice în contextul tranziției  energetice. Suntem mândri că Transelectrica este parte a acestui obiectiv investițional de  importanță majoră la nivel european și le mulțumim partenerilor noștri din cadrul Delgaz Grid  pentru colaborarea extraordinară în efortul de a da viață acestui proiect”, afirmă Gabriel  Andronache, CEO al CNTEE Transelectrica SA. 

Prin intermediul proiectului CARMEN, partenerii vizează modernizarea și dezvoltarea rețelelor  de transport și de distribuție energie electrică, precum și creșterea interoperabilității acestora,  atât la nivel național, cât și european, în sensul atingerii obiectivelor de interes comun. 

Astfel, se estimează modernizarea de stații și posturi de transformare, a liniilor aeriene de înaltă  tensiune, implementarea tehnologiilor IT și de comunicații specifice, precum și instalarea în  rețeaua electrică de transport a unor mijloace moderne de control al tensiunii la nivelul  sistemului energetic.  

CARMEN va contribui în mod direct la creșterea capacității de preluare în rețeaua de joasă  tensiune a electricității produse din surse regenerabile de către prosumatori, proiectul  reprezentând un pas extrem de important în direcția accelerării decarbonificării şi digitalizării  rețelei de transport şi distribuție a energiei electrice gestionate de cei trei parteneri.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

TikTok actualizează sistemul de evaluare a conturilor

TikTok este o platformă de divertisment susținută de creativitatea,...

Colliers: 2022, cel mai bun an din ultimii 15 pentru piața de investiții din România

Tranzacțiile au depășit 1,25 miliarde de euro, capitalul românesc...

Cum facem posibilă victoria Ucrainei

| de Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene.

Studiu: Oamenii devin mai precauți atunci când fac cumpărături, iar achizițiile spontane devin din ce în ce mai rare

Starcom România lansează cea de-a noua ediție a compendiumului...